«BMW X5» înfipt într-un copac | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«BMW X5» înfipt într-un copac

Neatenţia în conducere l-a băgat în spital pe un brăilean de 26 de ani. Ieri dimineaţă, tânărul conducea un autoturism "BMW X5", proprietate personală, pe DE 87, în afara municipiului Brăila. La intersecţia Şoselei de Centură cu Şoseaua Focşani, conducătorul auto, Liviu M., nu a mai putut stăpâni volanul şi a ieşit de pe carosabil, izbind frontal un copac ornamental de pe marginea şoselei. Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au stabilit că autoaccidentarea s-a produs pe fondul neatenţiei celui aflat la volan. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a şoferului de 26 de ani, care a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila. Medicii l-au diagnosticat pe şoferul neatent cu fractură la piciorul drept. "Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a precizat agent principal Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro