Un gălăţean face performanţă de aproape 40 de ani cu elevii de la "Bălcescu". Profesorul de limba şi literatura română Marcel Ganea este o emblemă a Colegiului Naţional "Nicolae Bălcescu". A venit în Brăila imediat după repartiţie, fără a fi marcat de veşnica rivalitate cu oraşul Galaţi pentru că, de fapt, a copilărit la Câmpina. Acomodarea cu oraşul, cu viaţa de adult i s-a părut dificilă, iar catedra obţinută a fost una bizară: avea ore de limba română, franceză - pe care o studiase doar în liceu, şi latină. Abia în cel de-al treilea an a avut numai ore de limba română. Acum, ca toţi profesorii, este nemulţumit că elevii nu mai învaţă, nu mai citesc, dar apreciază la tânăra generaţie inteligenţa şi puterea de a se descurca în orice situaţie.
- Cum a fost prima întâlnire cu elevii?
- Eram extrem de tânăr, nu aveam nici 23 de împliniţi. Într-o clasă era un elev mai mic decât mine cu patru ani pentru că rămăsese repetent. Poate de aceea mi s-a părut şi lumea dură pentru că am avut şi o catedră mai bizară în primul an. Atunci era un lucru mare să prinzi un oraş ca Brăila, dar am fost ajutat şi de soartă. Noi am fost primii care am terminat cu dublă specializare. Eram 160 şi cei mai mulţi aveau în secundar franceză, aşa că le-a fost uşor să ajungă în oraşele de baştină, au luat franceză în şcolile generale. Eu neavând această posibilitate, pentru că optasem pentru italiană, am luat o catedră bizară.
- În ce sens era bizară catedra?
- Avea română, dar şi franceză, iar eu, în naivitatea mea, credeam că se va rezolva cu franceza, însă a fost de fapt mai rău decât m-am aşteptat. Când am ajuns aici, la "Bălcescu", directorul m-a luat frumos de mână şi m-a dus la Inspectorat, spunându-mi că ei nu au ore. Nu erau decât 7 ore, aşa că am luat încă 7 ore de franceză la Şcoala 1 şi am mai primit nişte ore de latină la "Iorga". Abia în anul al treilea am avut catedra întreagă de limba română. Directorul de atunci mi-a spus că nu voi avea probleme cu elevii, îi voi domina prin cunoştinţe şi asta mi-a rămas aşa ca un fir călăuzitor toată viaţa. Nu e bine să ai complexe în faţa copiilor. Trebuie să admiţi că uneori sunt mai deştepţi ca tine, dar totdeauna îi vei domina prin cunoştinţe. Niciodată el nu va şti cât tine în domeniul pentru care te-ai pregătit.
"Tot ceea ce faci în primii ani contează mult, atunci pui bazele propriei formări, propriei culturi"
- Credeţi că lucrurile s-au schimbat la facultate atât de mult încât un tânăr, chiar dacă îşi vede de treabă şi învaţă, iese tot slab pregătit?
- Da, cred că s-ar putea, dar tendinţa generală este de a te pregăti cât mai puţin şi de a specula împrejurările. Aşa mi se pare. Poate că este tendinţa aceasta şi pentru că ţi se oferă mai multe oportunităţi. Plus că noi făceam bibliotecă şi sâmbăta şi duminica, adică mergeam la bibliotecă şi citeam.
- Vă controla cineva?
- Nu, mergeam pentru că aşa simţeam eu. Atunci era frecventată biblioteca, acum, mă îndoiesc că se mai întâmplă acest lucru. Provin dintr-o familie cu tradiţie în profesorat, apoi mi s-a spus că limba română este o disciplină mai bună decât altele. La liceu eu am făcut secţia uman. Tot ceea ce faci în primii ani contează mult, atunci pui bazele propriei formări, propriei culturi. Eu nu cred în formarea audiind diferite conferinţe. Formare înseamnă studiu personal, nu altceva.
- Matematica v-a plăcut?
- Nu. Eram încântat atunci când rezolvam probleme de geometrie, dar nu pot să spun că mi-a plăcut matematica. Eu chiar mi-am dorit o carieră în domeniul uman.
- Spuneaţi că firul călăuzitor în carieră a fost să dominaţi elevii prin cunoştinţe. Aţi învăţat în permanenţă toţi aceşti ani?
- Da. În primul an a trebuit să pregătesc şi lecţii foarte diferite în domenii în care nu mă simţeam foarte confortabil.
- De ce aţi ales să studiaţi italiana şi nu franceza?
- E un paradox. Mi se părea că nu sunt suficient de bine pregătit la franceză şi am preferat să iau totul de la zero cu italiana. Eu am făcut franceză în liceu, dar nu am acumulat foarte multe, cel puţin aşa mi s-a părut. Profesorul fusese student la Sorbona, dar era foarte bătrân şi cred că nu a fost suficient de exigent.
"Avem dificultăţi serioase de lectură, la unii chiar destul de grave"
- Sunteţi recunoscut pentru exigenţa dvs. Este esenţială pentru a motiva elevul?
- Aşa este felul meu de-a fi, totdeauna am fost exigent cu mine şi credeam că aşa trebuie să fie. Acum cred că este mai greu. Faima aşa este, că sunt exigent, dar eu le demonstrez copiilor prin note că nu sunt exigenţi cu ei înşişi, că nu sunt consecvenţi, pentru că au diferenţe mari între note. Eu puneam această cădere a lor pe dezamăgire, pe demotivaţie, dar acum cred că lucrurile sunt şi mai simple: au văzut că dracul nu e chiar aşa de negru şi au lăsat-o şi ei mai moale. Altfel nu-mi explic de ce, ştiind că le dau o testare ca să le verific lectura, au fost copii care nu au citit. Am ajuns în aprilie, le-am dat şapte schiţe de Caragiale, nu mai multe, le-am dat să povestească o schiţă şi am constatat că ei de fapt nu au citit. Foile sunt albe, albe. Să dai foaia albă şi să arăţi că nu ai citit o schiţă, sau, mai grav, să le confunzi, pe simplul motiv că amândouă au titul englezesc, mi se pare că las prea jos ştacheta. Şi totuşi, ştacheta coboară şi mă întreb până unde va coborî. De aceea uneori mă bucur că mă apropii de pensie. Nu ştiu cât aş putea să mai cobor ştacheta.
- Înainte cum convingeaţi elevii să citească?
- Poate şi pentru că aveau mai puţine tentaţii.
- Citesc alte cărţi?
- Nu. Băieţii nu citesc chiar nimic. Avem dificultăţi serioase de lectură, la unii chiar destul de grave. Sunt băieţi care nu pot cuprinde dintr-o privire un cuvânt cu mai mult de patru silabe şi atunci denaturează. De aici vine şi lipsa de vocabular. Cuvintele noi le scriu pe tablă exact ca la o limbă străină şi tot greşit le găsesc. Nici numele proprii nu le scriu corect chiar dacă le au pe tablă. De exemplu Baudelaire.
- Dar Baudelaire ar trebui chiar să le placă!
- A, nu se pune problema să citească, măcar să-i scrie numele corect. Ei aleg calea cea mai simplă, internetul şi nu cele mai bune site-uri şi se produc tot felul de ciudăţenii, dar trebuie să-ţi păstrezi calmul şi umorul.
- Sunt superficiali?
- Da, dar nu aş vrea să dăm vina pe copii. Vina pentru această situaţie este vina societăţii, a sistemului şi abia apoi este vina lor. Ei simt că de fapt ce fac la şcoală nu-i ajută şi atunci apare delăsarea. Este şi specificul vârstei, dar vina este împărţită. Poate şi faptul că nu am reuşit să facem din şcoală o plăcere, dar cred că asta este o metaforă, eu nu cred în aşa ceva.
"La nişte obiecte volumul de cunoştinţe este prea mare"
- Nu mergeaţi cu plăcere la şcoală?
- Nu cred în şcoala făcută de plăcere. Plăcerea poate să apară atunci când nu eşti reticent. Dar un elev care să spună că abia aşteaptă să meargă la şcoală când se trezeşte, eu nu cred într-o versiune aşa idilică.
- Care ar fi soluţia ca să meargă mai bine sistemul?
- Nu ştiu. Am ajuns într-o fundătură din care nu ştiu cum vom ieşi. Prăpastia este adâncă şi încă nu am ajuns la fund. Se spune că depinde de noi, dar nu ştiu în ce măsură este adevărat. Sistemul este pornit pe o direcţie greşită şi este greu să-l redresezi. Nu sesizez dorinţa de a îndrepta lucrurile. La minister este o tendinţă de a simplifica mult lucrurile, nu se mai pune accent pe însuşirea temeinică a cunoştinţelor.
- Volumul de cunoştinţe este din ce în ce mai mic, dar au programul mai încărcat.
- Eu am sesizat că la nişte obiecte volumul de cunoştinţe este prea mare, unele domenii sunt prea abstractizate şi exigenţa este foarte mare. Româna mi se pare că mereu a cedat şi aşa am ajuns aici. S-a ajuns la un nivel jenant de coborât la română. De exemplu, în programa de clasa a VIII-a, ultimele trei propoziţii sunt scoase: condiţionala, concesiva şi consecutiva. De ce? Pentru că sunt ultimele! Dar eu am constatat la liceu că de acestea ai nevoie ca să demonstrezi nişte elemente de stil.
- Şi ce faceţi?
- Le predau în afara programei. Nu este altă soluţie dacă chiar vrei să faci ceva cu elevii. Dacă nu, doar povesteşti textul, ca la clasa a V-a.
- Care a fost cel mai greu lucru pe care l-aţi avut de trecut în această meserie?
- Dacă am făcut totul la timp, nimic nu mi s-a părut foarte greu, totul a fost firesc. Nu am făcut din asta un scop, dar probabil vine din felul meu de-a fi, conştiincios. De aceea cred că eu sunt conştiincios, nu exigent, stăruitor şi asta le cer şi copiilor. M-a încântat mult succesul cu clasa a VIII-a de anul trecut. Nu ştiam că ziarul "Adevărul" face o asemenea clasificare, m-a încântat când am văzut că am ieşit pe locul doi pe ţară. Mie mi-a plăcut mereu să lucrez cu copiii.
- Ce apreciaţi cel mai mult la tânăra generaţie?
- Inteligenţa şi felul de a se descurca. Noi nu am fost aşa şi cred că e mai bine astfel. Sper ca atunci când vor dori să aprofundeze un domeniu să reuşească şi să arate că au meritat încrederea ce li s-a acordat.
