În 2009 APIA a acordat fermierilor sprijin financiar de peste 1,28 miliarde euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

În 2009 APIA a acordat fermierilor sprijin financiar de peste 1,28 miliarde euro

miliarde de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), a comunicat instituţia. Astfel, potrivit agenţiei, în anul 2009, din FEGA au fost plătiţi 2,1milioane euro în cuantumul Campaniei SAPS 2007, 528,8 milioane euro pentru Campania SAPS 2008 şi în cadrul Campaniei SAPS 2009 au fost acordate plăţi în avans, începând cu 16 octombrie 2009, în valoare de 309,5 milioane euro. "Sumele de mai sus totalizează 840.442.352 euro şi se referă la schema de plată unică pe suprafaţă SAPS, schemele de plată pentru culturi energetice, plata separată pentru zahăr şi plăţile pentru tomatele destinate procesării. Nu sunt incluse Plăţile Naţionale Directe Complementare, sumele temporare colectate de APIA pentru restructurarea plantaţiilor viti-vinicole, schemele de sprijin din cadrul măsurilor de piaţă, sancţiunile şi compensările, precum nici debitele recuperate", se arată în comunicatul instituţiei.

Din FEADR, Agenţia efectuează plăţi pentru măsuri delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Astfel, în anul 2009, au fost plătite 43,8 milioane euro, pentru Campania 2007, precum şi sume aferente Campaniei 2008. În cadrul acesteia din urmă au fost efectuate plăţi aferente Măsurii 211 - Sprijin pentru zona montană defavorizată (49,2 milioane euro), Măsurii 212 - Sprijin pentru zone defavorizate - altele decât zona montană (34,1 milioane euro), precum şi pentru Măsura 214 - Plăţi de agro-mediu (Pachetul 1 Pajişti cu înaltă valoare naturală - 105, 9 milioane euro, Pachetul 2 - Practici agricole tradiţionale - 36,3 milioane euro, Pachetul 3 - Pajişti importante pentru păsări - 848.272 euro, Pachetul 4 - Culturi verzi - 1,3 milioane euro).

Totodată, au mai fost achitaţi 169,4 milioane euro în cadrul Măsurii 611 Plăţi complementare directe (CNDP1).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro