• este vorba de șase dulapuri, zece tensiometre profesionale, îmbrăcăminte şi scutece de unică folosinţă pentru nou-născuţii aflaţi în îngrijirea Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Brăila • donația a fost făcută de parohiile „Buna Vestire” (Greacă) şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din municipiul Brăila
Pildă de omenie în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, când brăilenii merg să se roage și să se reculeagă la hramul Bisericii Grecești și în toate lăcașele de cult ortodoxe.
„Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, sărbătoarea Bunei Vestiri este, în fiecare an, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, un prilej de manifestare a dragostei creştineşti şi prelungire a binecuvântării de la Sfintele Altare către mamele și pruncii acestora”, a precizat pr. Rareș Bucur, putătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos.
Astfel, luni, 24 martie, în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, parohiile „Buna Vestire” (Greacă) şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din municipiu, cu sprijinul credincioșilor, au oferit mai multe bunuri de strictă necesitate Maternității din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila.
După ce s-au sfătuit mai întâi cu reprezentanții spitalului, preoţii de la cele două parohii brăilene au achiziţionat șase dulapuri, zece tensiometre profesionale, îmbrăcăminte şi scutece de unică folosinţă pentru nou-născuţii aflaţi în îngrijirea unității medicale. Pe lângă daruri, preoții și voluntarii celor două parohii le-au oferit mămicilor internate în spital iconiţe, mai multe numere din revista eparhială „Călăuză ortodoxă” şi cărţi de rugăciune.
Valoarea ajutoarelor oferite luni, 24 martie, de cele două parohii a fost de 16.000 de lei. Mai trebuie precizat faptul că între parohile „Buna Vestire” și „Sfânta Parascheva” şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Brăila există o îndelungată colaborare, benefică pentru pacientele şi copiii internați în spital, dar și pentru cadrele medicale care își desfășoară aici activitatea.