Edilul-şef este de părere că unii brăileni exagerează atunci când solicită tot felul de ajutoare de la autorităţile locale, fără a face nimic în schimb, ba, mai mult, adoptând şi o atitudine sfidătoare. Primarul a plecat de la cazul recent al bărbatului care s-a urcat pe o antenă de telecomunicaţii din oraş, pentru a protesta că i se luase ajutorul social. Simionescu a explicat că, în cazul acestuia, deşi a fost căutat la adresa pe care o dăduse, el nu mai stătea de mult acolo iar când, într-un final, a fost găsit de Poliţia Comunitară, nu a vrut să colaboreze cu autorităţile.
"Ajutoarele se pot da în condiţiile legii. Nu putem pentru unii într-un fel, iar pentru alţii în altul. Sunt persoane care beneficiază de o multitudine de astfel de ajutoare. Stau în locuinţe sociale, au venitul minim garantat, solicită ajutoare de urgenţă pentru diverse chestii, ajutoare de încălzire, au copii mai mulţi sau mai puţini şi au alocaţii....Sunt multe astfel de ajutoare pe care le primesc şi când pui întrebări de genul «şi tu ce faci pentru oraşul ăsta, ai căror locuitori, prin taxe şi impozite te întreţin pe tine?», ridică din umeri sau au şi alt tip de atitudine. Mai mult, unii nu se înscriu la venitul minim garantat ca să nu presteze orele acelea în folosul comunităţii, dar cer ajutor prin alte formule. Ba mai fac şi scandal că de ce nu primesc, de exemplu, ajutoare comunitare.....", a comentat, recent, primarul.
Simionescu a mai făcut referire şi la faptul că mulţi dintre cei care vor ajutoare nu fac nici măcar efortul de a întocmi documentaţia de care au nevoie sau preferă să mintă legat de unele aspecte care, cred ei, le-ar dăuna: "Sunt persoane neajutorate, bolnave, care într-adevăr au nevoie de sprijin, dar sunt şi unii care au învăţat să ceară mereu ajutoare şi când societatea le cere ceva, zic că nu. Aici mă refer inclusiv la cetăţeanul care s-a urcat pe stâlp. El a plecat din locul în care stătea, nu era de găsit, l-am căutat cu Poliţia Comunitară, l-am găsit într-un târziu, i-am zis că trebuie să îşi facă documentaţia, el nu vrea să o depună....Eu înţeleg supărarea, nenorocirile, nemulţumirile, dar trebuie să înţelegem că avem o lege şi fiecare trebuie să se supună. Nu e vorba de sumă, ci să se respecte nişte condiţii", a mai adăugat edilul-şef.