• luni, 21 iulie, între orele 9:00 și 15:00, în tot municipiul apa se va furniza cu presiune redusă, informează reprezentanții Companiei de Utilități Publice (CUP) „Dunărea” Brăila
Lucrări programate la rețeaua de alimentare cu apă potabilă a municipiului Brăila, care va afecta, de data aceasta, toți consumatorii casnici, instituțiile publice și agenții economici din oraș, din cauza presiunii scăzute a apei de la robinet.
Astfel, Compania de Utilități Publice (CUP) „Dunărea” SA Brăila anunță că luni, 21 iulie, între orele 9:00 și 15:00, în Municipiul Brăila apa se va furniza cu presiune redusă. În acest interval de timp, echipele CUP „Dunărea” SA vor avea de executat mai multe lucrări la rețelele de aducțiune secundare și la rețelele de distribuție în sistemul zonal Brăila, în cadrul Contractului CL5 Lot1 - Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Brăila (POIM) în perioada 2014 - 2020.
„Regretăm faptul că vor fi afectați de aceste lucrări mai mulți utilizatori și îi asigurăm că societatea noastră va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor într-un timp cât mai scurt, dar aceste intervenții sunt necesare pentru modernizarea rețelelor de distribuție a apei potabile”, precizează surse din cadrul companiei de apă-canal.