Autorităţile locale vor demara amenajarea de primăvară a spaţiului verde. Zilele viitoare, va începe plantarea de arbori şi arbuşti în zona Catedralei Libertăţii. Conform celor spuse de primarul Aurel Simionescu, în această primăvară, în oraş vor fi plantaţi în jur de 600 de arbori şi arbuşti şi aproximativ 10.000 de trandafiri. "Vom începe o serie întreagă de acţiuni de plantări de arbori şi arbuşti. Zilele acestea încercăm, în funcţie şi de vreme, să începem plantări de gard viu în zona Catedralei. Ne-am propus pentru perioada aceasta, împreună cu cei de la APAN, să facem o acţiune de plantări de arbori şi arbuşti în zona Catedralei. Vrem să înverzim zona respectivă. Vor fi acolo şi băncuţe, şi coşuri de gunoi. Ne dorim ca sărbătorile de Paşti să găsească spaţiul respectiv puţin mai «umanizat» (...) Informativ, în această primăvară vom planta în jur de 600 de arbori şi arbuşti şi în jur de 10.000 de trandafiri în oraş", a precizat Simionescu ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.