Începe o nouă ediţie LicArt | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Începe o nouă ediţie LicArt

Din 1 octombrie, orice licean din România se poate înscrie on-line în Concursul Naţional LicArt, ajuns la a IX-a ediţie, la adresa www.licart.ro, la secţiunile poezie, fotografie - cu trei subcategorii alb-negru, portret şi diverse şi la secţiunea teatru.
Anul trecut au participat, la cele trei secţiuni, 2.200 de liceeni cu peste 8.000 de creaţii. Din marile jurii ale secţiunilor fac parte personalităţi ale culturii noastre. În 2009 s-au implicat în festival criticul Alex Ştefănescu, poeţii Ioan Es. Pop şi Răzvan Ţupa, criticul de teatru Alice Georgescu, regizorul Grigore Gonţa, actorii Raluca Urea şi Marius Manole, fotografii Dinu Lazăr şi Ciprian Strugariu.
Organizatorii susţin că este foarte simplu de participat. Orice licean poate accesa site-ul www.licart.ro, iar după ce citeşte regulamentul, poate să-şi facă un cont şi să-şi înscrie creaţiile sale în fiecare lună. Poate alege să concureze la câte secţiuni doreşte. În fiecare lună vor fi desemnate creaţiile semifinaliste. Dintre acestea, după cele şase luni de înscrieri, vor fi alese creaţiile nominalizate, iar autorii vor fi invitaţi la Bucureşti, la Marea Finală. Tot pe site, toată lumea poate vedea creaţiile înscrise şi le poate vota.
Anul trecut, la secţiunea fotografie, Marele Premiu a fost câştigat de brăileanca Ana Maria Pavel, elevă acum în clasa a XII-a la Liceul de Artă. Concursul este organizat de Clubul "Nouă ne pasă", în colaborare cu Ministerul Educaţiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro