A început fiesta braziliană - o lună de fotbal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A început fiesta braziliană - o lună de fotbal

Cupa Mondială din Brazilia va fi organizată pe 12 stadioane, acestea urmând să găzduiască 64 de meciuri, la capătul cărora se va afla cine va câştiga cea de-a 20-a ediţie a celei mai importante competiţii fotbalistice.
Pentru această ediţie, Brazilia a construit opt noi stadioane şi a renovat alte patru, printre care şi legendarul Maracana din Rio de Janeiro, care va găzdui şi finala competiţiei.
Organizatorii au întâmpinat dificultăţi în finalizarea celor 12 stadioane, iar arena din Sao Paulo nu a fost cu adevărat finalizată nici până aseară, la meciul de debut dintre Brazilia şi Croaţia.
Conform site-ului oficial al FIFA, cel mai mare stadion este cel din Rio de Janeiro, Maracana, cu o capacitate de 74.689 de locuri, în timp ce cel mai mic este Arena da Baixada, din Curitiba, care poate găzdui 38.533 de spectatori.
Pentru construirea şi renovarea celor 12 stadioane, autorităţile braziliene au plătit aproximativ 3,6 miliarde de dolari (circa 2,64 de miliarde de euro).

Programul complet al partidelor de la Cupa Mondială

Programul partidelor care se vor disputa în perioada 12 iunie - 13 iulie la turneul final al Cupei Mondiale din Brazilia:

12 iunie: Grupa A: Brazilia - Croaţia, la Sao Paulo, la ora 23.00, ora României;

13 iunie: Grupa A: Mexic - Camerun, la Natal, ora 19.00; Grupa B: Spania - Olanda, la Salvador, ora 22.00, Chile - Australia, la Cuiaba, ora 01.00;

14 iunie: Grupa C: Columbia - Grecia, la Belo Horizonte, ora 19.00; Grupa D: Uruguay - Costa Rica, la Fortaleza, ora 22.00; Grupa D: Anglia - Italia, la Manaus, ora 01.00; Grupa C: Coasta de Fildeş - Japonia, la Recife, ora 04.00;

15 iunie: Grupa E: Elveţia - Ecuador, la Brasilia, ora 19.00, Franţa - Honduras, la Porto Alegre, ora 22.00; Grupa F: Argentina - Bosnia-Herţegovina, la Rio de Janeiro, ora 01.00;

16 iunie: Grupa G: Germania - Portugalia, la Salvador, ora 19.00; Grupa F: Iran - Nigeria, la Curitiba, ora 22.00; Grupa G: Ghana - SUA, la Natal, ora 01.00;

17 iunie: Grupa H: Belgia - Algeria, la Belo Horizonte, ora 19.00; Grupa A: Brazilia - Mexic, la Fortaleza, ora 22.00; Grupa H: Rusia - Coreea de Sud, la Cuiaba, ora 01.00;

18 iunie: Grupa B: Australia - Olanda, la Porto Alegre, ora 19.00; Grupa B: Spania - Chile, la Rio de Janeiro, ora 22.00; Grupa A: Camerun - Croaţia, la Manaus, ora 01.00;

19 iunie: Grupa C: Columbia - Coasta de Fildeş, la Brasilia, ora 19.00; Grupa D: Uruguay - Anglia, la Sao Paulo, ora 22.00; Grupa C: Japonia - Grecia, la Natal, ora 01.00;

20 iunie: Grupa D: Italia - Costa Rica, la Recife, ora 19.00; Grupa E: Elveţia - Franţa, la Salvador, ora 22.00; Honduras - Ecuador, la Curitiba, ora 01.00;

21 iunie: Grupa F: Argentina - Iran, la Belo Horizonte, ora 19.00; Grupa G: Germania - Ghana, la Fortaleza, ora 22.00; Grupa F: Nigeria - Bosnia-Herţegovina, la Cuiaba, ora 01.00;

22 iunie: Grupa H: Belgia - Rusia, la Rio de Janeiro, ora 19.00; Grupa H: Coreea de Sud - Algeria, la Porto Alegre, ora 22.00; Grupa G: SUA - Portugalia, la Manaus, ora 01.00;

23 iunie: Grupa B: Australia - Spania, la Curitiba, ora 19.00; Olanda - Chile, la Sao Paulo, ora 19.00; Grupa A: Camerun - Brazilia, la Brasilia, ora 23.00; Croaţia - Mexic, la Recife, ora 23.00;

24 iunie: Grupa D: Italia - Uruguay, la Natal, ora 19.00; Costa Rica - Anglia, la Belo Horizonte, ora 19.00; Grupa C: Japonia - Columbia, la Cuiaba, ora 23.00; Grecia - Coasta de Fildeş, la Fortaleza, ora 23.00.

25 iunie: Grupa F: Nigeria - Argentina, la Porto Alegre, ora 19.00; Bosnia-Herţegovina - Iran, la Salvador, ora 19.00; Grupa E: Honduras - Elveţia, la Manaus, ora 23.00; Ecuador - Franţa, la Rio de Janeiro, ora 23.00;

26 iunie: Grupa G: SUA - Germania, la Recife, ora 19.00; Portugalia - Ghana, la Brasilia, ora 19.00; Grupa H: Coreea de Sud - Belgia, la Sao Paulo, ora 23.00; Algeria - Rusia, la Curitiba, ora 23.00.

Optimile de finală

28 iunie: locul 1 grupa A - locul 2 grupa B - la Belo Horizonte, ora 19.00 - meciul 49

28 iunie: locul 1 grupa C - locul 2 grupa D - la Rio de Janeiro, ora 23.00 - meciul 50

29 iunie: locul 1 grupa B - locul 2 grupa A - la Fortaleza, ora 19.00 - meciul 51

29 iunie: locul 1 grupa D - locul 2 grupa C - la Recife, ora 23.00 - meciul 52

30 iunie: locul 1 grupa E - locul 2 grupa F - la Brasilia, ora 19.00 - meciul 53

30 iunie: locul 1 grupa G - locul 2 grupa H - la Porto Alegre, ora 23.00 - meciul 54

1 iulie: locul 1 grupa F - locul 2 grupa E - la Sao Paulo, ora 19.00 - meciul 55

1 iulie: locul 1 grupa H - locul 2 grupa G - la Salvador, ora 23.00 - meciul 56

Sferturile de finală

4 iulie: câştigătoare meci 53 - câştigătoare meci 54 - la Rio de Janeiro, ora 19.00 - partida 57

4 iulie: câştigătoare meci 49 - câştigătoare meci 50 - la Fortaleza, ora 23.00 - partida 58

5 iulie: câştigătoare meci 55 - câştigătoare meci 56 - la Brasilia, ora 19.00 - partida 59

5 iulie: câştigătoare meci 51 - câştigătoare meci 52 - la Salvador, ora 23.00 - partida 60

Semifinale

8 iulie: câştigătoare meci 57 - câştigătoare meci 58 - la Belo Horizonte, ora 23.00 - partida 61

9 iulie: câştigătoare meci 59 - câştigătoare meci 60 - la Sao Paulo, ora 23.00 - partida 62

Finala mică

12 iulie: învinsa meci 61 - învinsa meci 62 - la Brasilia, ora 23.00

Finala

13 iulie: câştigătoare meci 61 - câştigătoare meci - la Rio de Janeiro, ora 22.00.

Şi hackerii aşteaptă Cupa Mondială din Brazilia

Iubitorii fotbalului din întreaga lume aşteaptă cu nerăbdare Cupa Mondială din Brazilia, iar hackerii jubilează, relevă un nou raport privind securitatea cibernetică în America Latină al companiei Symantec, relatează Washington Post în ediţia sa online.
Turneul final al campionatului mondial este „o ţintă bogată pentru criminali", atrage atenţia compania de securitate.
Într-un atac, aminteşte compania, hackerii pretind a fi un mare operator brazilian de carduri de debit şi credit şi trimit e-mailuri de tip „phishing" pentru a atrage utilizatorii să viziteze un site web care le cere să introducă numele de utilizator, data naşterii şi numărul de înregistrare fiscală în Brazilia. Un alt tip de atac care are drept ţintă instituţii financiare cere utilizatorilor să descarce „un bilet gratuit" la turneul final al Cupei Mondiale, cu scopul vădit de a infecta sistemele informatice cu un virus de tip Troian care culege date confidenţiale.
Grupările internaţionale de hackeri care au motivaţii ideologice sunt de asemenea interesate de Cupa Mondială, printre care gruparea Anonymous, potrivit Symantec. Compania aminteşte că această grupare deja a lansat ameninţări vizând site-urile de internet ale FIFA, sponsorii oficiali ai campionatului şi guvernul brazilian.
Potrivit agenţiei britanice Reuters, Anonymous a desfăşurat deja prin hackeri afiliaţi atacuri la adresa reţelei de calculatoare a ministerului brazilian al afacerilor externe şi a descărcat 333 de documente. Ministerul a fost obligat să oprească sistemul de e-mail şi să ceară unui număr de 3.000 de utilizatori să îşi schimbe parolele de acces. Unii diplomaţi străini acreditaţi în Brazilia au anunţat că au fost lăsaţi timp de câteva zile fără sistemul de comunicare prin e-mail la centralele ministerelor lor de externe. Agenţia britanică de ştiri mai aminteşte că gruparea Anonymous este pe cale să organizeze atacuri cibernetice la adresa sponsorilor Cupei Mondiale.

Grevă parţială în aeroporturile din Rio de Janeiro

Confederaţia sindicală a personalului de la sol din cele trei aeroporturi de la Rio de Janeiro, în estul Braziliei, a anunţat, lansarea unei greve de 24 de ore, începând de joi, ora 0.00, care va viza 20% din angajaţi.
Revendicând creşteri salariale şi ameliorarea condiţiilor de muncă a membrilor săi, confederaţia sindicală Simarj a decis să organizeze o acţiune de grevă în momentul în care mii de turişti sosesc în Brazilia cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal 2014.
"După nouă luni de negocieri intense (...) şi din cauza intransigenţei organizaţiilor patronale, sindicatul personalului de la sol din oraşul Rio de Janeiro confirmă o grevă la 12.06.2014 începând de la miezul nopţii în aeroporturile Santos Dumont (destinat curselor interne), Antonio Carlos Jobim (sau Galeao, internaţional) şi Jarcarepagua (destinat zborurilor private)", anunţă Simarj, pe site-ul său.
Serviciul de presă al sindicatului a precizat totuşi că 80% din angajaţii la sol vor lucra joi, potrivit site-ului G1 de Globo.
Agenţia Naţională a Aviaţiei Civile (ANAC) a anunţat, într-un comunicat transmis către AFP, "că urmăreşte situaţia şi eventualele consecinţe asupra operaţiunilor".
"Companiile aeriene au elaborat din timp planuri de urgenţă pentru perioada desfăşurării Campionatului Mondial", între 12 iunie şi 13 iulie, mai subliniază ANAC.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro