Învăţământul brăilean la raport | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Învăţământul brăilean la raport

Rezultatele obţinute în ultimul an în învăţământul brăilean au plasat judeţul Brăila pe un loc onorabil în clasamentul naţional, iar activităţile şcolare s-au desfăşurat conform calendarului stabilit, fapt la care au contribuit toate cele 3 echipe manageriale ce s-au perindat la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţan. Acestea sunt câteva dintre concluziile la care au ajuns autorităţile brăilene, inspectorii şcolari şi directorii unităţilor de învăţământ din judeţ, care au participat miercuri la şedinţa de analiză a stării învăţământului în anul şcolar 2008-2009. Dascălii prezenţi în sala mare a Prefecturii au fost atenţionaţi de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, să lase politica în afara şcolii. "Constatăm că, după locuri codaşe la nivel naţional, a fost o revenire o perioadă şi sper să fie şi în continuare, să ajungem în primele 8-15 locuri la nivel naţional. Eu îmi exprim speranţa că politica nu trebuie să aibă loc în şcoală, trebuie să fiţi dascăli, să fiţi echidistanţi, să fiţi colegi buni şi să faceţi în primul rând un învăţământ de calitate, care să conducă la elevi bine pregătiţi, iar copiii care intră la facultăţi adevărate, să fie cât mai mulţi şi din judeţul Brăila. Cred că de-a lungul timpului, şi suntem între noi, probabil că este şi presa aici, dar mai puţin contează pentru mine asta, am asistat la fel de fel de atacuri între dumneavoastră, cu ajutorul politicului, bineînţeles, dar sper ca prin instalarea d-lui inspector şcolar general Botea să punem capăt acestor lucruri, nu numai acum, ci şi în viitor. Aş vrea să tragem astăzi un semnal din acest punct de vedere, este şi dl prefect aici, care este reprezentantul Guvernului în teritoriu, cred că trebuie să ţinem departe această tagmă a profesorilor de factorul politic", a spus Gheorghe Bunea Stancu. În opinia primarului municipiului, Aurel Simionescu, sistemul de învăţământ nu răspunde încă cerinţelor comunităţii, pieţei forţei de muncă, astfel că de pe băncile şcolii ies pe bandă rulantă absolvenţi fără nicio profesie, care nu fac decât să îngroaşe rândurile şomerilor. "Eu rămân la părerea că încă finanţăm un sistem de învăţământ public care nu răspunde în totalitate nevoilor comunităţii locale, cât şi la nivel naţional. Avem încă foarte multe licee teoretice şi când termină, ne întrebăm unde se duc acei copii. Aşa cum avem o serie de facultăţi care la finalul lor ne dau şomeri. Cred că va trebui, într-o formulă oarecare, să devenim pro activi, să încercăm la nivelul şcolii brăilene, despre care rămân la părerea că este o şcoală bună, dincolo de o serie de rezultate mai puţin satisfăcătoare în diverse perioade, cred că va trebui să devenim pro activi, pentru a vedea încotro ne îndreptăm: ce obiecte rămân de studiu, la ce obiecte renunţăm, în ce cantităţi, câte ore. Dacă ne vom încăpăţâna să rămânem cantonaţi în programa, în curricula pe care o avem, vom suferi sancţiuni, care nu înseamnă că ne ia cineva salariul sau ne dă avertismente, sancţiuni în sensul că nu suntem în pas cu ce se întâmplă în lumea din jur: nicăieri nu se mai fac 14 obiecte, cu 7 ore pe zi, de dimineaţă până noaptea. Şi mai vrem performanţă", a declarat Gabriel Simionescu. Aceeaşi idee a susţinut-o şi prefectul Dumitru Popa, care a pledat pentru corelarea performanţei şcolare cu nevoile societăţii.

Trei echipe manageriale la ISJ şi opt directori schimbaţi

Inspectorul şcolar general Viorel Botea a trecut în revistă principalele obiective care au fost îndeplinite cu succes, precum şi ţintele stategice stabilite. În opinia şefului ISJ, învăţământul brăilean a reuşit să-şi menţină stabilitatea, în ciuda schimbărilor de pe scena politică. "A fost un an destul de dificil, un an în care la conducerea ISJ au fost trei echipe manageriale. De obicei, ultima echipă managerială spune despre ea că a făcut totul extraordinar de bine, îşi arată rezultatele comparativ cu deficienţele majore, cu dezastrul, pe care le-au lăsat cei dinainte. Consider că raportul de astăzi reprezită, de fapt, raportul celor trei echipe manageriale ce s-au perindat la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila şi, indiferent de convulsiile politice ce au fost în această perioadă, toate cele trei echipe au încercat să realizeze o stare de echilibru, de calitate şi de eficienţă în învăţământul brăilean. Sunt onorat să le mulţumesc pentru activitatea depusă în acest an lui Iulian Danielescu, Viorel Mortu, Lucica Visalon. Cu toţii am reuşit în acest an să aducem învăţământul brăilean pe un loc, zicem noi, onorabil. Într-o ierarhie neoficială, suntem pe locul 22 la examenul de bacalaureat, la nivel naţional", a declarat inspectorul general Viorel Botea. Acesta a argumentat ideea stabilităţii sistemului de învăţământ brăilean, arătând că nu au fost schimbaţi decât opt directori. "Suntem singurul judeţ din ţară în care nu au avut loc «cutremure» de natură profesională, în speţă schimbări inutile de directori şi de inspectori. Mă refer la faptul că nu a fost schimbat niciun director şi niciun inspector cu concurs. Vreau să spun că au fost schimbaţi doar opt directori, dintre care doi la cerere, unul a fost avansat şi cinci colegi care şi-au terminat mandatul, dintre care unul este pensionar. Practic, doar patru au fost schimbaţi efectiv cu delegaţie, din cei 210 directori. Cred că asta a dat învăţământului brăilean o stabilitate foarte mare", a spus Botea.
Singurul punct slab identificat de către inspectorul şcolar general în raportul de activitatea se referă la faptul că încă nu a fost realizată o bază de date bine pusă la punct la Inspectoratul Şcolar Judeţean.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro