Învăţământul profesional şi tehnic - 110 ani de existenţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Învăţământul profesional şi tehnic - 110 ani de existenţă

Directorul Ştefan Stoica a prezentat un scurt istoric al şcolii, după care fostul director, Gheorghe Calotă, a oferit detalii interesante despre această perioadă trecută din viaţa instituţiei. Directorul adjunct al instituţiei, prof. Alexadru Diţă, a prezentat situaţia actuală a şcolii, ce se confruntă cu o scădere la jumătate a numărului de clase în cinci ani şi a mai evidenţiat faptul că vor fi posibile probleme la bacalaureat, deoarece nu se mai dă examen din disciplinele de specialitate. Pentru viitor cadrele didactice urmăresc să ofere pe piaţa muncii absolvenţi de calitate, care să ştie să lucreze mobilă adevărată, din lemn. "Vrem să ne păstrăm clasa de prelucrarea lemnului, să ducem tradiţia mai departe, dar să ne şi diversificăm, ca să nu fim în pericol să ne desfiinţăm pentru că nu vin elevii către acest profil de prelucrarea lemnului. Sperăm ca Inspectoratul Şcolar să ne sprijine şi autorităţile locale să nu ne încurce", a explicat directorul Alexandru Diţă. Profesorul Diţă a mai precizat că la întâlnirile cu specialiştii pe care le-a avut la Paris anul trecut i s-au dat asigurări că un specialist în prelucrarea lemnului va găsi mereu un loc de muncă în Europa şi că această tendinţă se va manifesta cât de curând şi în România. Apoi au fost înmânate plachete jubiliare reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar, inspectorilor Daniela Turcu şi Tatiana Bercariu, reprezentanţilor AJOFM şi firmelor PAL şi Compact. Au fost oferite şi diplome de merit foştilor profesori şi directori ai şcolii. În finalul întâlnirii au avut loc discuţii pe tema "Învăţământul profesional şi tehnic, încotro?".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro