Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” - Centru de Prestări Cambridge English | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” - Centru de Prestări Cambridge English

• luna aceasta, unitatea de învăţământ a organizat două evenimente • primul a fost un workshop adresat profesorilor de limba engleză din judeţul Brăila, iar cel de-al doilea s-a adresat elevilor şi a constat în organizarea unei sesiuni de pretestare Cambridge

 

Sâmbătă, 10 decembrie, Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”, prin profesor oganizator Dorina Boldeanu, a fost gazdă pentru cadrele didactice care au  participat la Workshop-ul YLE, KET & PET for Schools, eveniment adresat  profesorilor de limba engleză din judeţul Brăila. Activitatea a constat într-o  prezentare teoretică asupra pregătirii, organizării şi susţinerii examinărilor de tip  Cambridge şi o activitate practică, ambele susţinute de Eliza Răducă, Development Manager, European Examinations Centre Bucureşti.

Duminică, 18 decembrie 2016, în colaborare cu European Examinations Centre  Bucureşti, Şcoala “Mihai Eminescu” a organizat sesiunea de Pretestare Cambridge. Examinarea a constat în susţinerea probelor de Reading, Writing şi  Listening şi s-a adresat elevilor care au dorit să-şi testeze cunostinţele pentru nivelul YLE, KET sau PET.

“Aş dori să felicit conducerea Şcolii Gimnaziale «Mihai Eminescu» şi pe doamna profesor Boldeanu pentru iniţiativa de a le oferi profesorilor de limba engleză oportunitatea de a participa la cursul de formare Cambridge English: metode şi activităţi de predare. Am fost profund impresionat de nivelul de organizare a simulării de examene Cambridge şi mai ales de numărul mare de elevi interesaţi să-şi testeze cunostinţele de limba engleză conform standardelor internaţionale. Mulţumiri cadrelor didactice pentru mobilizare şi părinţilor care au înţeles cât de important este un certificat lingvistic în portofoliul educaţional”, a declarat Cătalin Bădănău, Centre Exams Manager.

“Este încă un pas în acţiunea permanentă a şcolii noastre de a reconfirma performanţa la toate disciplinele. Ne dorim diversificarea ofertei educaţionale curriculare şi extracurriculare a şcolii, în concordanţă cu cerinţele elevilor şi părinţilor, prin cultivarea valorilor europene şi dezvoltarea spiritului de colaborare şi a multiculturalismului. Astfel, ne dorim să devenim în 2017 Centru Autorizat de Pregătire Cambridge English. De aceea, şcoala noastră a organizat cele două activităţi: workshop-ul adresat cadrelor didactice, urmat de pretestarea Cambridge. Ne bucurăm să fim gazdă pentru cei 170 de elevi  înscrişi la concurs”, a spus prof. Victorina Ciomîrtan, directorul Şcolii “Mihai Eminescu.

Elevii care s-au înscris la testarea Cambridge provin de la următoarele şcoli: “M. Eminescu”, “Ecaterina Teodoroiu”, “Al.I Cuza”, “Mihu  Dragomir”, “Ion Creangă”, “Ion Bancilă”, Şcoala Vădeni, Liceul de Artă şi Colegiul “Ana Aslan”.

“Nu este doar un simplu concurs de limba  engleză, ci este un concurs la care participă cei mai buni dintre cei mai buni elevi. Concurenţii îşi testează în primul rând nivelul de cunostinţe de limba engleză la momentul actual şi, ceea ce este cel mai important, aceia dintre ei care nu au mai participat niciodată la astfel de testări au ocazia să îşi facă o idee despre ce înseamnă examinarea Cambridge. Ne dorim ca elevii să manifeste acelaşi interes şi să avem aceeaşi prezenţă numeroasă şi în mai 2017, când intenţionăm să organizăm o înscriere la o sesiune de examinare organizată de EEC Bucureşti. Mulţumim încă o dată EEC Bucureşti, doamnelor director, elevilor şi părinţilor, precum şi tuturor colegelor care au participat la acest eveniment” a transmis prof. Dorina Boldeanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro