Antrenorul FC Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat ieri că îi va sancţiona pe jucătorii Adrian Cristea, Andrei Mărgăritescu, Marius Alexe, Cosmin Moţi şi Dragoş Grigore, care au petrecut în noaptea de luni într-un restaurant din parcul Herăstrău. "Nu ştiu nimic deocamdată, nu am reuşit să citesc ziarele. Probabil după ce au revenit de la Alba... Deci Cristea, Mărgăritescu, Alexe, Moţi, Grigore şi Tamaş? Înseamnă că s-a reunit vechea trupă. Au plecat după amiaza de la Alba şi s-or fi dus pe undeva, nu ştiu încă, habar nu am. Ieri au avut liber, astăzi o să vad la antrenament. Normal că vom lua măsuri împotriva lor, dacă e aşa. Vor fi sancţionaţi conform regulamentului. Dacă nici acum când sunt pe ultima sută de metri, nu vor să-şi vadă de treabă, înseamnă că nu e bine", a declarat Ţălnar.
Jucătorii dinamovişti Adrian Cristea, Andrei Mărgăritescu, Marius Alexe, Cosmin Moţi şi Dragos Grigore au fost surprinşi de paparazii cotidianului Cancan într-un restaurant din Parcul Herăstrău, unde au petrecut în noaptea de luni, după ce au revenit de la Alba Iulia.
