Din când în când, ne vărsăm of-ul pe reţelele de socializare, dar nu înţelegem că revolta pe care o manifestăm din fotoliul aflat în faţa calculatorului nu face doi bani în comparaţie cu dreptul la libertate pe care l-am câştigat într-un decembrie însângerat. La un sfert de veac de aşteptare, suferinţele românilor s-au acutizat. Am ajuns un popor fără speranţă, fără coloană vertebrală, un popor amnezic, chinuit de reumatismul care ne macină oasele sau de cancerul diagnosticat în faza terminală. Milioane de oameni bolnavi de sărăcie, de durere, de singurătate sau de înstrăinare. Milioane de oameni bolnavi de neputinţă şi de teama de a încerca un nou tratament, care ar putea să le ofere o nouă şansă la viaţă... sau o şansă la o viaţă nouă. Într-o ţară normală, oamenii ar face o radiografie a situaţiei şi ar eradica tumora crescută în trupul vlăguit de durere. Dar noi, care trăim în lumea lui Mickey Mouse şi ne încălzim cu promisiuni electorale, noi, care abia mai apucăm o pensie, dar ne este ruşine să spunem din ce bani trăim după o viaţă de muncă, ne punem comprese cu ceai de tei şi ne ungem cu alifii expirate. Strângem din dinţi, dar nu suntem în stare să suportăm o singură incizie şi girăm în continuare hoţia cu un vot. Cum altfel s-ar putea explica rezultatele din primul tur de scrutin din cursa pentru fotoliul de la Cotroceni? Dar a fost aceasta o adevărată competiţie, sau doar un slalom printre promisiuni?
Cert este că abia acum, "generaţia cu cheia la gât " a început să se trezească din somnolenţă şi să iasă la vot. Tinerii noştri s-au cam săturat de aerul străinătăţii şi încearcă să privească spre rădăcini... Acele rădăcini care au devenit din ce în ce mai firave, după ce ani de zile s-au luptat cu morile de vânt. La primul tur de scrutin, românii din diaspora au stat ore în şir să voteze.
E semn că ţara de dincolo de noi se trezeşte?
Între timp, pe plaiurile mioritice se învârte hora marii uniri, în care tropăie cot la cot cele mai exotice exemplare ale clanurilor politice. Bolnavi de putere, prezidenţiabilii au îngropat securea războiului care i-a dezbinat un sfert de secol şi conturează struţo-cămila unui mariaj politic de grumazul căruia atârnă invitaţii la o nuntă penală. Maşinăria din spaţiul politic se adăposteşte sub mantaua intereselor balcanice, promisiunile unui PSD disperat gâdilă nările celor care tânjesc după un os de ros sau îi ademenesc pe cei hăituiţi de umbrele unor posibile arestări în forţă.
Dar noi, cei care nu mai avem nimic de pierdut? Noi, care am înfruntat Crivăţul disperării, chiar nici acum nu ştim ce avem de făcut?
Amnezia unui popor debusolat ne poate aduce încă un sfert de secol de deznădejde.
