“Balena albastră” trimite poliţiştii în misiune de urgenţă prin şcoli | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“Balena albastră” trimite poliţiştii în misiune de urgenţă prin şcoli

în zilele de marţi şi miercuri, în cadrul “Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, poliţiştii au discutat cu elevii despre pericolul de pe internet şi i-au învăţat cum să se ferească • părinţii şi profesorii au fost sfătuiţi să anunţe comportamentul suspect al tinerilor

 

Poliţiştii au stat faţă în faţă cu elevii din mai multe instituţii de învăţământ, în cadrul “Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, şi le-au vorbit despre pericolul de pe internet. Zilele de marţi şi miercuri au fost dedicate siguranţei în mediul online.

În cadrul activităţilor, au fost discutate aspecte ce ţin de riscurile asociate navigării iresponsabile în mediul online, modalităţi de recunoaştere a situaţiilor de pericol şi însuşirea unor măsuri de autoprotecţie. Instruiri pe această temă au fost susţinute în unităţi de învăţământ din municipiu, de către psihologi, poliţişti de prevenire şi de la combaterea crimei organizate. Au participat şi cadre didactice, dar şi poliţişti de proximitate.

Specialiştii în domeniu i-au determinat pe părinţi să conştientizeze vulnerabilitatea crescută a copiilor şi i-au sfătuit să urmărească atent comportamentul minorilor. Tot părinţii sunt cei care trebuie să fie atenţi la modul în care se utilizează calculatorul şi Internetul. În primul rând, tinerii trebuie să aibă grijă la datele pe care le postează în mediul online şi la persoanele cu care intră în discuţie. În spatele unui om cu intenţii bune, poate sta un infractor.

Activităţile poliţiştilor vor continua, în această săptămână, cu prevenirea violenţei în familie şi siguranţa rutieră.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro