“Eliminăm statul la cozi, teancul de hârtii şi avize” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Oameni noi pe lista consilierilor PNL

“Eliminăm statul la cozi, teancul de hârtii şi avize”

• este ideea de la care pleacă proiectul “Brăila fără hârtii” al inginerului Florin Gheorghiţă, candidat PNL pentru funcţia de consilier local municipal • proiectul liberalului are ca sursă de finanţare fondurile europene

 

Florin Gheorghiţă este brăilean, are 48 de ani şi este manager de dezvoltare soluţii Smart City la una dintre cele mai importante companii de telecomunicaţii din România. El face parte din echipa liberală construită de Alexandru Dănăilă şi Marian Căpăţână pentru Consiliul Local Municipal. În planul de guvernare locală al liberalilor a fost inclus şi proiectul lui Florin Gheorghiţă ce prevede debirocratizarea administraţiei publice locale.

 

- În “Bătălia pe proiecte” aţi prezentat “Brăila fără hârtii”, un proiect care prevede debirocratizarea şi digitalizarea administraţiei publice locale. Vă rog să-mi spuneţi, în câteva fraze, care ar fi avantajele acestui proiect şi cum poate fi el implementat. Cum uşurează o astfel de iniţiativă viaţa oamenilor?

- Trăim într-un sistem în care statul, la acest moment, îţi solicită acte pe care tot el le emite. Cetăţeanul de rând, în relaţia cu administraţia publică şi centrală, se află într-un carusel în care este plimbat de la un ghişeu la altul, i se solicită să demonstreze că are aprobări peste aprobari, taxe plătite la zi etc. Proiectul meu îşi propune să elimine statul la cozi, teancurile de hârtii şi de avize ce îngroapă contribuabilul. Cu alte cuvinte, experienţa cetăţeanului în relaţia cu statul să fie completă la o singură trecere. Ceea ce propun este să asigurăm accesul online la serviciile gestionate partajat de autorităţile şi instituţiile publice locale. Am în vedere implementarea unei soluţii informatice care să furnizeze digital fluxurile de lucru de bază din cadrul instituţiei, care implică tradiţional prezenţa fizică a celui interesat la sediul instituţiei. Soluţia va acoperi funcţionalităţile oferite în mod normal de o activitate la ghişeu, iar utilizatorul nu va fi dependent de o anumită tehnologie pentru a accesa serviciile.

- Ne puteţi da un exemplu?

- Sigur. Să zicem că am nevoie de o autorizaţie de construcţie. Mă autentific în platforma electronică, selectez din meniu ce tip de document am nevoie, completez datele solicitate. Transmit solicitarea mea în format electronic către autoritatea publică. În acel moment, solicitarea mea pleacă pe flux şi eu o pot urmări. Funcţionarul public ce o are în lucru vede ce departamente din cadrul administraţiei sunt implicate în rezolvarea problemei mele, solicită acordurile necesare de la colegii săi, îmi transmite răspunsul în format electronic, cu semnătura electronică a celor în drept. O astfel de soluţie va elimina, în primul rand, cozile de la ghişee. În al doilea rând, vor scădea timpii de aşteptare, fiindcă răspunsul va veni într-un interval setat în aplicaţie. Dacă acesta nu este respectat, sunt trimise alerte către superiorii acelui funcţionar ce nu respectă termenele. Iar în al treilea rând, termenele de rezolvare de la celelalte depratament sunt incluse în acest termen. Astfel, cetăţeanul nu mai trebuie să stea la coadă pentru un aviz, să primească de la funcţionar o listă de avize cu care trebuie să se întoarcă, să piardă timp să obţină fiecare hârtie, iar în final să se întoarcă de unde a plecat cu o mapă de avize. Iar acesta este doar un exemplu. Propunerea mea vizează digitalizarea fluxurilor de lucru in administraţia locală şi retrodigitalizarea documentelor din arhivă.

 

Un oraş modern, un oraş smart

 

- Un asemenea demers presupune existenţa unei importante surse de finanţare. De unde şi cum pot fi atraşi bani pentru Brăila fără hârtii?

- Sursa de finanţare a acestui proiect sunt fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană prin: Programul Operaţional Capacitate Administrativă/ Axa prioritară 2 – Administraţie publică şi sistem judiciar accesibile şi transparente. Uniunea Europeană ne pune la dispoziţie bani pentru dezvoltare. Este ruşinos că administraţia PSD a reuşit performanţa de a plasa Brăila pe ultimul loc în atragerea fondurilor europene. Alături de Alexandru Dănăilă, de Marian Căpăţână, de ceilalţi membri din consiliile locale şi municipale şi de specialiştii din partid, o să schimbăm acest lucru.

- Care credeţi că sunt punctele tari ale oraşului Brăila şi care sunt punctele slabe?

- Punctele tari ale oraşului Brăila sunt locuitorii săi, istoria, tradiţia, frumuseţea locurilor. Punctele slabe sunt reprezentate de faptul că a fost izolată atât timp de restul ţării, prin infrastructura proastă, cu o administraţie neperformantă şi lipsită de viziune.

- Cum credeţi că o să arate oraşul Brăila în 2030?

- Mi-ar plăcea ca oraşul să fie inclus în circuitul oraşelor dunărene ce trebuie vizitate, un oraş viu, plin de tineri mulţumiţi să trăiască într-un oraş ce le acoperă toate nevoile. Să fie un oraş modern, un oraş smart!

(Interviu realizat de Alexandru IONESCU)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro