Mergi la conţinutul principal

„Sănătatea nu are vârstă”. Pledoarie pentru prevenție medicală, la Brăila

• Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă - fondator Alexandra Dobre - a organizat, zilele trecute, o conferință dedicată seniorilor, în cadrul Campaniei Naționale de Informare și Prevenție Medicală „Sănătatea nu are vârstă” • au luat cuvântul specialiști din domenii diverse, precum cardiologie, medicină de familie, neurologie, geriatrie, boli metabolice și neurofiziologie, dar și reprezentanți ai seniorilor din Brăila

 

După lansarea oficială din luna mai, de la Bucureşti (în Aula Ministerului Culturii, unde au fost peste 400 de persoane prezente), Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă - fondator Alexandra Dobre - continuă Campania Națională de Informare și Prevenție Medicală „Sănătatea nu are vârstă”. De data aceasta, asociația a organizat o conferință dedicată exclusiv seniorilor din Brăila. Evenimentul a avut loc în seara zilei de 26 iunie, la Grand Hotel Orient Brăila (Strada Rubinelor nr. 1), cu participarea reprezentanților pensionarilor și ai persoanelor vârstnice din Brăila, precum și a unor personalități ale vieții medicale.

Conferința „Sănătatea nu are vârstă a reprezentat un eveniment de primă mână, dedicat sănătății și prevenției. Evenimentul a adus în prim-plan cele mai noi perspective medicale și științifice privind așa-numita „îmbătrânire activă”, dar și prevenția afecțiunilor cronice.

„Am început, anul acesta, mai multe campanii naționale, una dintre ele este aceasta, Campania „Sănătatea nu are vârstă” care este, practic, un program de educație pentru sănătate. Ne dorim să aducem în fața dumneavoastră medici din diferite specializări, care, prin bunăvoința domniilor lor, să poată să vă spună lucruri de bază, pe care poate deja le știți, în sensul acesta să le întărească, iar dacă nu le știți, să ajungeți să le cunoașteți. Pentru că tindem să folosim internetul, care-i foarte la îndemână în ziua de astăzi, dar nu știm dacă-l folosim cum trebuie, dacă ne luăm informația corectă, dacă informația este de calitate, și atunci scopul acestei campanii este să vă aducem câteva elemente de bază în ceea ce privește o afecțiune sau mai multe tipuri de afecțiuni cu care, de la o anumită vârstă, ne confruntăm, așa încât să puteți să vă luați informațiile necesare, să puteți adresa întrebări etc. Este foarte important să existe acest dialog și știm că, cu toate eforturile pe care le fac medicii de familie, pentru că sunt supraaglomerați, nu tot timpul reușesc să stea de vorbă atât cât v-ați dori, sau nu au timpul necesar și atunci astfel de evenimente sunt binevenite”, a spus Alexandra Dobre, fondatoarea Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, în deschiderea conferinței ținută la Grand Hotel Orient Brăila.

Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă derulează Campania „Sănătatea nu are vârstă” în parteneriat cu MERK România, reprezentată, la evenimentul de la Brăila, de Ana Maria Pascu, și MSD România, reprezentată de Raluca Sîmbotin, care au luat cuvântul în cadrul conferinței. În campanie au fost cooptați, de asemenea, și alți parteneri, cum ar fi Clarfon.  

Prezentă la eveniment, Viorica Novac, președinta Consiliului Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice din Brăila, a vorbit despre solidaritate cu semenii noștri și despre sprijinul pe care îl acordă seniorilor din Brăila. Au rostit scurte alocuțiuni și au vorbit despre prevenție, stil de viață sănătos și importanța controalelor medicale regulate, dar și despre vaccinare, specialiști din domenii precum cardiologie, oncologie, medicină de familie, neurologie, geriatrie, boli metabolice, psihiatrie și neurofiziologie.

Au luat cuvântul: dr. Gabriel Vasile Ștefan Ciochină, director al Direcției de Sănătate Publică Brăila, dr. Viorica Naumov, vicepreședinte al Asociației Profesionale a Medicilor de Familie Brăila (lobby pentru vaccinarea antiHPV, dr. Alice Bocancia, medic specialist Geriatrie şi Gerontologie, Secţia Medicină Internă Cronici - Spitalul Clinic Jud. de Urgenţă Brăila, dr. Cristina Stănescu, medic primar Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, sef lucrări la Univ. „Dunărea de Jos” Galați (Facultatea de Medicină și Farmacie), șef Secţie Clinica de Chirurgie Plastică şi coordonator șef Ambulator - SJU Brăila (care a vorbit despre tratamentul și vindecarea plăgilor), dr. Cristiana Voineag, medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, medic șef Clinica de Diabet - Spitalul Clinic Jud. de Urgenţă Brăila (care a vorbit despre obezitate, diabet zaharat, alimentație sănătoasă și prevenție) și alții, precum și reprezentanții sponsorilor și ai partenerilor de campanie.

Promovarea vaccinurilor recomandate adulţilor şi seniorilor, vaccinarea și importanța acesteia, precum și acordarea primului ajutor în caz de necesitate, cu demonstrații practice, au fost de asemenea, abordate în conferința organizată de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.  

„Îmbătrânirea populaţiei reprezintă un fenomen demografic global ce generează provocări semnificative în domeniul sănătăţii publice. România se confruntă cu o rată ridicată a mortalităţii cauzate de cancer, multe cazuri fiind descoperite în stadii avansate, fapt care reduce șansele de supravieţuire. Studiile indică faptul că diagnosticarea timpurie a cancerului poate îmbunătăţi semnificativ ratele de supravieţuire, însă, din păcate, mulţi dintre pacienţi sunt diagnosticaţi în stadii avansate, din lipsa unui program național de screening”, a mai precizat Alexandra  Dobre, fondatorul Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, organizatoarea evenimentului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro