* Ioan Slavici, autorul celebrei nuvele „Moara cu noroc”, prietenul lui Mihai Eminescu și al lui Caragiale, este prezent pe rafturile bibliotecii publice și ale tuturor bibliotecilor din Brăila * scriitorul a trecut la cele veșnice la 17 august 1925 și este înmormântat la Schitul Brazi
Ioan Slavici, autorul celebrei nuvele „Moara cu noroc”, prezent pe rafturile bibliotecii publice și ale tuturor bibliotecilor din Brăila.
Pe 17 august 2025 s-au împlinit 100 de ani de la moartea prozatorului, dramaturgului, memorialistului și jurnalistului Ioan Slavici. Născut la 18 ianuarie 1848 la Șiria, Arad, Ioan a fost al doilea din cei cinci copii ai cojocarului Savu Slavici și al soției sale, Elena. Între 1855-1858 a urmat trei clase primare la Școala elementară greco-ortodoxă din localitatea natală, Șiria, unde l-a avut ca dascăl pe Dimitrie Voștinari. Învățătorul le-a interzis copiilor să folosească penițele, obligându-i să scrie cu pene de gâscă, deprindere cu care Slavici va rămâne pentru toată viața. Încheie școala primară la Arad și tot acolo se înscrie la Liceul maghiar. În anul 1865, viitorul scriitor se transferă la Liceul Piarist din Timișoara, unde urmează clasele a șasea și a șaptea gimnaziale, iar clasa a opta a terminat-o la Liceul maghiar din Arad.
După ce obține diploma de bacalaureat, în octombrie 1868 Ioan Salvici se înscrie la Facultatea de Drept si Științe a Universității din Budapesta. După doar patru luni, se îmbolnăvește și este nevoit să se întoarcă acasă, pentru ca, ulterior, cu ocazia recrutării în armata imperială, să ceară să fie transferat la Universitatea din Viena, unde face armata ca voluntar cu termen redus și se înscrie la Facultatea de Drept. Acolo, pe cheltuiala împăratului, Slavici urma cursurile la universitate, iar după-amiaza făcea exerciții militare. La Viena, îl va cunoaște pe Mihai Eminescu, cel care îi va rămâne „prieten și sfătuitor” pentru tot restul vieții. Eminescu îl va introduce în Cenaclul „Junimea”, unde îl va cunoaște pe Titu Maiorescu.
La 1 martie 1871, Slavici debutează în revista „Convorbiri literare” cu comedia „Fata de birău”. Termină Școala militară din Viena, devenind ofițer. Relația de prietenie cu Eminescu se consolidează în august 1871, cu prilejul organizării Serbării de la Putna, la împlinirea a patru sute de ani de la sfințirea mănăstirii.
În iulie 1872, Slavici se întoarce acasă și se angajează la Arad, în cancelaria avocatului Mircea V. Stănescu, deputat în Dieta Ungariei.
După moartea părinților, în anul 1873, cu ajutorul „Junimii” și al lui Titu Maiorescu, se întoarce la Viena pentru a-și termina studiile, însă o boală îl țintuiește la pat. În toamna anului 1874 vine la Iași, unde se reîntâlnește cu Eminescu și se împrietenește cu Ion Creangă. La 1 iunie 1875, Slavici publică nuvela „Popa Tanda”, prima poveste sătească remarcabilă din literatura noastră. În ianuarie 1877 intră în redacția ziarului „Timpul”, unde va lucra împreună cu Eminescu și I. L. Caragiale.
Împreună cu I. L. Caragiale și George Coșbuc, I. Slavici editează revista „Vatra”. Înființează, în aprilie 1884, la Sibiu, ziarul „Tribuna”, primul cotidian românesc din Transilvania. În 1886 se căsătorește cu Eleonora Tănăsescu, împreună cu care va avea șase copii. Din anul 1885, începuse o serie de procese și condamnări la închisoare a redactorilor și a directorului „Tribunei”. Slavici este condamnat la închisoare pentru un an, în 1888, acuzat fiind de agitațiune.
În anul 1894, publică romanul „Mara”, în 1896, nuvela „Comoara”, în 1900, nuvela „Vatra părăsită”, iar în 1902, romanul „Din bătrâni”. În anul 1892, la Sibiu, se semnează „Memorandumul românilor din Transilvania și Ungaria”, întocmit pe baza unui proiect schițat de Slavici încă din 1887. Tot atunci, Ioan Slavici publică „Românii din Regatul Ungar și politica maghiară”, volum care se află și în colecțiile Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila și care poate fi citit în biblioteca digitală a instituției.
În timpul Primului Război Mondial, Slavici colaborează la ziarele „Ziua” și „Gazeta Bucureștilor” și scrie numeroase articole de orientare filogermană. În anii care au urmat a scris nuvela „Pascal, săracul” (1920), volumul de memorii „Închisorile mele” (1921), ce poate fi citită și în biblioteca digitală BJPI, romanul „Cel din urmă armaș” (1923), cărțile de memorii „Amintiri” și „Lumea prin care am trecut” (ambele în 1924) și romanul „Din păcat în păcat” (1924). Ioan Slavici ne-a lăsat și remarcabile povești - „Zâna Zorilor”, „Florița din codru”, „Doi feți cu stea în frunte”, „Păcală în satul lui”, „Spaima zmeilor”, „Rodul tainic”.
Ioan Slavici se refugiază la fiica sa, Lavinia, care trăia la Crucea de Jos, Panciu, unde se stinge din viață la data de 17 august 1925, fiind înmormântat la Schitul Brazi (Panciu). Demn de reamintit este faptul că o parte dintre volumele autorului sunt disponibile la Sala de lectură din cadrul Secției Colecții Speciale sau accesând biblioteca digitală a BJPI.
