* pentru postul de director general au fost depuse opt dosare, iar pentru postul de director economic al companiei s-au înscris 5 candidați
Potrivit Companiei de Utilități Publice (CUP) „Dunărea” Brăila, până astăzi, la ora 14:00 (termenul-limită de depunere a dosarelor), pentru postul de director general al instituției au fost depuse opt dosare, iar pentru postul de director economic au fost depuse alte cinci dosare de candidați. Numele candidaților înscriși pentru șefia CUP „Dunărea” SA Brăila nu au putut fi făcute publice.
„În conformitate cu prevederile legislației privind protecția datelor cu caracter personal, numele candidaților nu pot fi făcute publice în această etapă a procedurii de selecție”, se precizează în comunicatul trimis de reprezentanții Companiei de Utilități Publice „Dunărea” Brăila. Pe de altă parte, reamintim că Mircea Florin și-a dat demisia săptămâna trecută din Camera Deputaților tocmai pentru a-și putea depune candidatura la funcția de director general. Așadar Mircea Florin are șapte contracandidați. Aflat la al treilea mandat, fostul deputat PSD ne-a declarat că intenția sa este de a fi mai aproape de familie.