15 ani, dupa 18 ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

15 ani, dupa 18 ani

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a respins, miercuri, 15 octombrie, recursul generalilor in rezerva Victor Stanculescu si Mihai Chitac, astfel ca acestia trebuie sa execute 15 ani de inchisoare. Cei doi generali au fost condamnati in procesul Revolutiei de la Timisoara, in care au fost acuzati de omor deosebit de grav.
Consider oportuna, dar tardiva aceasta decizie a instantei. Condamnarea celor doi generali are darul de a da satisfactie sau macar liniste sufleteasca revolutionarilor ori urmasilor victimelor de la Timisoara, si-atit! Pe cine altcineva intereseaza ca doi bosorogi, fosti generali in armata romana (apropo, ei au fost si decazuti din drepturi, adica li s-a luat gradul) urmeaza sa faca puscarie, in legatura cu niste evenimente care s-au intimplat acum 18 ani?
Personal, nu m-am entuziasmat deloc la auzul acestei stiri. In conditiile in care Ion Iliescu nici macar nu a fost trimis in judecata in dosarul mineriadelor, procurorii dindu-i zilele trecute un NUP mare cit Casa Scinteii, condamnarile lui Chitac si Stanculescu nu schimba cu nimic nedreptatile care s-au facut in ultimii 18 ani, in Romania, cu privire la evenimentele din decembrie '89.
Este clar ca cei doi generali au pe constiinta mortii din Timisoara lui 1989. Ok, nu au apasat ei pe tragaci, dar au inlesnit ciuruirea a zeci de oameni nevinovati. Multi vor spune ca au actionat la ordin, la ordinul lui Ceausescu, Guse sau naiba mai stie cine si ca, militari fiind, nu puteau sa se opuna, sa refuze executarea ordinului. Cind vine vorba despre uciderea unor civili, oricit de militar ai fi, consider ca trebuie sa spui pas, indiferent de repercusiuni.
Miercuri, generalul Chitac a fost prezent in sala la verdictul dat de judecatorii ICCJ. Nu inteleg de ce nu a fost arestat pe loc (ci 8 ore mai tirziu), atita timp cit hotarirea instantei era definitiva, irevocabila si executorie. Asadar, omul trebuia sa mearga la puscarie, dar nu acum, ci mai incolo, mai pe dupa-amiaza. In ceea ce-l priveste pe Stanculescu, omu' parea atit de sigur pe el in momentul in care a fost ridicat de acasa, de ziceai ca se duce in vacanta.
Acum, cind Chitac si Stanculescu se afla dupa gratii, tinind cont si de virstele lor inaintate, cred ca este foarte probabil sa se indeplineasca dorinta urmasilor victimelor din Timisoara, care, mai mult ca sigur, i-au blestemat atunci, in 1989, sa moara in puscarie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro