"170 de ani de presă brăileană", o expoziţie de publicaţii inedite | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"170 de ani de presă brăileană", o expoziţie de publicaţii inedite

La Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" a avut loc ieri vernisajul expoziţiei documentare "170 de ani de presă brăileană". Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean, Biblioteca Judeţeană şi Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale. Expoziţia cuprinde ziare şi reviste locale din perioada 1887-1948, unele documente fiind unicat. Primul ziar a apărut la Brăila pe data de 18 decembrie 1839 şi se numea "Mercur", fiind jurnalul comercial al portului Brăilei, scos de profesorul Ioan Penescu. Prezentarea exponatelor a fost făcută de către Ion Volcu, şeful Secţiei Colecţii Speciale şi Ştefania Botez, consilier în cadrul Arhivelor. "Nu am selectat decât ziare care se referă la această perioadă deoarece au fost mai puţin expuse, sunt cele mai importante, sunt foarte rare, unele sunt unicat", a declarat Ion Volcu. Acesta a făcut o scurtă prezentare a celor mai importante ziare, care au avut un impact asupra aspectelor sociale şi politice ale Brăilei. Ştefania Botez a precizat că documentele de la Arhive sunt inedite, fiind pentru prima dată expuse. Cu aceeaşi ocazie a fost organizat şi un simpozion, la care au prezentat comunicări despre istoricul presei brăilene prof. Corina Moroianu de la Grupul Şcolar Industrial "Panait Istrati", prof. Viorel Bratosin de la Grupul Şcolar "Anghel Saligny" şi Alexandra Vlăscean, studentă la Universitatea "Constantin Brâncoveanu" Brăila, Facultatea de Ştiinte Administrative şi ale Comunicării.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro