230 milioane de lei pentru un loc de vila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

230 milioane de lei pentru un loc de vila

Directia Administratiei Pietelor si Tirgurilor (DAPT) Braila a decis sa aplice o noua strategie de vinzare a terenului pe care se va construi viitorul ansamblu rezidential - "Baldovinesti nr.1". Dupa consultari repetate cu conducerea Primariei municipiului, directorul DAPT, Simona Draghincescu, a luat hotarirea sa vinda loturile doar la cota "0" fara sa mai implice directia in aducerea utilitatilor la limita proprietatii, asa cum prevazuse planul initial. Daca propunerea va fi acceptata, pretul de vinzare a terenului va scadea simtitor, ceea ce, in opinia directorului DAPT, il va face si mai atractiv pentru cumparatori. Astfel, in baza rezultatelor ultimelor prospectari de piata funciara si calcule de eficienta, Draghincescu a inaintat un pret de pornire a licitatiei de 11 euro/mp, ceea ce inseamna pentru un lot de circa 500 mp, in jur de 230 milioane de lei.
Viitorul ansamblu rezidential "Baldovinesti nr.1" se va intinde pe o suprafata de peste 7 ha (70.016 mp), din care 61.316 mp pentru constructia de locuinte si anexe si 8.700 mp pentru spatii comerciale. Cartierul va fi format din 94 de loturi, cu o suprafata cuprinsa intre 462 si 668 mp.
Viitorul cartier de vile se va construi in locul actualei ferme zootehnice a DAPT, locatie cunoscuta drept fosta Ferma 11 a fostului ISCIP sau Ferma Cojanu.
"Prima solutie propusa de DAPT a fost de vinzare la cota "0", stiut fiind faptul ca pe teren exista constructii zootehnice si cu toate utilitatile aduse la limita proprietatii, ceea ce insemna un pret de vinzare de 35 euro/mp. Am decis sa renuntam la utilitati si sa il predam doar la cota 0. Asta inseamna 11 euro/mp. Avem deja depuse cereri pentru 40 de loturi" ne-a declarat Draghincescu.
Persoanele care doresc sa achizitioneze un lot in acest ansamblu trebuie sa depuna o cerere la DAPT. Relatii suplimentare pot fi obtinute la telefoanele: 0239/615498; 0788/459785; 0788/473034 sau prin fax: 0239/615499.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro