Abonaţii Distrigaz din zona Calea Călăraşilor blocurile cu 10 etaje spre magazinul Kaufland vor rămâne timp de două zile fără gaz metan, a anunţat furnizorul de utilităţi publice. "În vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă la reţeaua de distribuţie operată de Distrigaz Sud Reţele în municipiul Brăila, va fi sistată alimentarea cu gaze naturale din data de 09.09.2014, începând cu orele 08.00 până în data de 10.09.2014 orele 19.00", se arată într-un comunicat al companiei. Măsura sistării îi va afecta pe abonaţii casnici şi non-casnici care au adresa pe Calea Călăraşilor numerele 313, 315, 319, 321, 323 şi 325, mai precis este vorba despre blocurile B1, B2, B3, D1, D2, D3 precum şi cei care locuiesc în blocul U de pe strada Mecanizatorilor. În urma acestei sistări temporare a gazelor naturale vor fi afectaţi 1.046 clienţi ai companiei de gaz. "În acest interval, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, rugăm clienţii să verifice ca toate aparatele care funcţionează pe bază de gaze naturale să fie închise, inclusiv aparatele automatizate şi cele cu flacără de veghe.
În momentul în care se va face realimentarea cu gaz, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale. Dacă mirosul de gaze din încăperi persistă, în ciuda respectării acestor măsuri de siguranţă, clienţii pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgenţă al Distrigaz Sud Reţele la numărul 0236/928" se precizează în comunicatul furnizorului.
"Distrigaz Sud Reţele" este o filială a "GDF SUEZ Energy România", înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de distribuţie de cea de comercializare. Activitatea principală a societăţii este reprezentată de distribuţia gazelor naturale. "Distrigaz Sud Reţele" deserveşte 18 judeţe din sudul ţării, inclusiv Brăila, plus municipiul Bucureşti, gestionând o retea de distribuţie de aproximativ 17.000 km.