7.000.000 de lei pentru repararea drumurilor comunale si judetene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

7.000.000 de lei pentru repararea drumurilor comunale si judetene

O parte dintre localitatile din judetul Braila au primit inca de la inceputul anului bani pentru repararea drumurilor comunale si judetene. Mai precis, 17 din cele 44 de unitati administrativ teritoriale din judetul nostru, isi vor imparti suma de 6.839.000 de lei primita de la bugetul de stat, suma la care se vor adauga totusi si bani primiti de la bugetul propriu al CJ pe anul in curs. Astfel, comunele Bertestii de Jos, Bordei Verde, Ciocile, Ciresu, Galbenu, Surdila Greci, Maxineni, Romanu, Rosiori, Salcia Tudor, Scortaru Nou, Sutesti, Traian, Ulmu, dar si orasele Insuratei si Ianca, vor beneficia de la bugetul de stat de sume cuprinse intre 50.000 si 200.000 de lei, pe care ii vor folosi la peticirea drumurilor ce apartin de ele.
Referitor la modul in care s-au alocat banii, presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, a tinut sa precizeze ca s-au respectat atit indicatiile raportului directiei de specialitate din cadrul consiliului, cit si concluziile discutiilor purtate cu primarii din judet: "Am dat in prima faza numai la acestea 17 pentru ca sint multe comune care nu au drumuri comunale. Am impartit banii si in functie de alocarile facute anterior. Am discutat oricum cu primarii si cu specialistii din CJ si asta a reiesit. Oricum, in 2008, cei care vor avea nevoie de bani suplimentar, vom incerca sa ii ajutam. Acum, le-am dat cite ceva, cu mentiunea ca au si ei, in bugetele proprii, sume repartizate pentru acest capitol. Au ei 500 de milioane, le mai dam noi un miliard, si tot asa. Bineinteles, cu 3 miliarde nu poti sa faci un drum, dar macar il mai repari". Stancu a recunoscut insa ca, la capitolul drumuri, bugetul pe 2008 nu acopera nici 2% din necesar, dar a explicat ca mai mult nu se putea face: "Sincer, nu am acoperit nici 2% din nevoile judetului... Sa vedem ce bani vom da si noi in 28 ianuarie, cind vom aproba bugetul judetului pe 2008, pe capitole de executie bugetara la unitatile administrativ teritoriale din judet".

Conditii mai stricte pentru constructorii de drumuri

Referitor la starea drumurilor din judetul Braila, vicepresedintele CJ Gheorghe Chiru a tinut sa precizeze ca este extrem de nemultumit de calitatea acestora si ca CJ ar trebui sa gaseasca masuri pentru a-i constringe pe constructorii de drumuri sa isi faca treaba asa cum trebuie: "Mereu am adus asta la cunostinta consiliului. Repet, am rezervele mele, pentru ca cei cu care lucram nu sint buni nici la calitate, nici la cantitate. Ceva ne raporteaza noua, altceva se pune pe drum. Intr-un fel e treaba pe teren, cind se duc inspectorii nostri vad altceva, apoi, cum pleaca, ei tot ce stiu fac. Va trebui gasita o solutie, sa vedem cum ii putem controla si rentabiliza activitatea asta. Ca in ritmul asta, nu facem decit sa subventionam dezvoltarea unor societati comerciale. Trebuie sa ne tinem de capul lor si o sa ii controlez personal. Colegii nostri din aparatul executiv trebuie sa ii constringa prin contracte sa plateasca daune pentru lucrarile prost facute. Ce se face intr-un an, se repara anul urmator. Firmele astea ar trebui sa invete ca nu ne pot fura la nesfirsit", a punctat vicele CJ. La rindul sau, presedintele CJ a adus in discutie posibilitatea eliminarii acestor probleme prin concesionarea unor drumuri: "Noi incercam sa innasprim conditiile de dotare a celor care vin la licitatii, ca sa vina oameni de calitate... Poate gasim si alte mijloace, cum ar fi concesionarea a vreo 200 de km de drum, pe 25 de ani... Vreo 2 - 3 trasee, pentru a nu mai avea probleme cu calitatea. Sa facem drumuri europene, iar noi sa contribuim cu o suma anuala, conform contractului, si sa externalizam si intretinerea drumului", a mai adaugat Stancu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro