Secretara viceprimarului PD, Daniela Vasioiu, are, incepind de azi, accesul interzis in cladirea Primariei. Asa cum a explicat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa vicele democrat, dispozitia a fost data de primarul Constantin Cibu (PNL) si este o pedeapsa pentru loialitatea dovedita de secretara, Gianina Broasca, sefului democrat. Vasioiu a tinut insa sa sublinieze ca nu ii va da satisfactie edilului liberal si ca o va tine pe fosta secretara in propriul birou, pe post de consilier personal, asa cum are si primarul: "Incepind de luni (azi - n.r.), secretara de la cabinetul meu nu mai are ce cauta la Primarie, i s-a desfacut contractul de munca. Eu i-am zis ca in primarie intra orice cetatean, si sa vedem cum va face sa ii interzica accesul. Mi-a zis ca se intra pe baza de legitimatie de serviciu, deja au fost anuntati toti angajatii, de vineri. O sa vedeti acolo jos, probabil, si pe cineva de la resurse umane care o sa opreasca accesul Gianinei Broasca in cladire. Dar eu spun ca va intra, va sta cu mine in birou si poate am si eu dreptul la un consilier personal. Ii voi da salariu din salariul meu. Asa cum am sustinut si o bursa pentru un elev, dar si o persoana nevoiasa, pot sa fac si asta". Vasioiu a explicat ca Broasca a fost, de fapt, angajata in Primarie cu contract de munca pe perioada determinata, in cadrul altui compartiment, dar cind secretara desemnata celor doi viceprimari nu a putut face fata, a fost mutata la cabinetul lui Vasioiu. "Acum, dupa ce a fost curtata de oamenii primarului si ea a refuzat, a fost chemat seful ei de la compartimentul in care a fost angajata si amenintat ca, daca nu ii desface contractul de munca o sa ii plateasca salariul din buzunar. Asta in timp ce consilierul personal al primarului e angajat ca secretar II, alt consilier e angajat ca inspector in cadrul Serviciului Public de Calatori, iar Florin Ionascu a fost angajat la Zona Libera si i s-au dat nu stiu cite consilii de administratie. Astia sint consilierii lui, care merg ca bodyguarzii in spatele primarului, despre care a zis ca sint platiti din banii lui, dar nu e asa. Asta, desi organigrama ii permite sa ii angajeze chiar pe posturi de consilieri, dar asta ar insemna sa modifice bugetul", a completat vicele democrat.