Accesul in Sistemul Electronic National | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Accesul in Sistemul Electronic National

Secretarul de Stat pentru Tehnologia Informatiei din cadrul Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, braileanul Constantin Teodorescu, a sustinut, la finele saptaminii trecute, in cadrul celei de-a doua editii a conferintei internationale eLiberatica, prezentarea proiectului "OpenID pentru administratia publica din Romania".
Teodorescu a aratat ca OpenID este un protocol deschis, descentralizat, public, bine documentat si stabil, sustinut de un mare numar de companii din domeniul tehnologiei informatiei la nivel international, care ar permite autentificarea persoanelor fizice si juridice pentru accesul in Sistemul Electronic National.
"Adoptarea protocolului OpenID de catre aplicatiile informatice ale administratiilor locale si centrale poate contribui la dezvoltarea rapida a serviciilor publice oferite de SEN, reduce aglomeratia la ghiseele diferitelor institutii si permite eficientizarea activitatilor institutiilor publice in prelucrarea cererilor venite din partea cetatenilor", a spus secretarul de stat din cadrul MCTI. Pentru ca protocolul sa functioneze eficient, este nevoie de Furnizori de Garantie de Identitate Electronica (FGIE). In acest sens, a precizat Teodorescu, "ministerul a demarat deja discutii cu principalii operatori de telefonie mobila, bancile care ofera servicii de Internet Banking si alte companii, pentru a identifica modalitatea optima prin care acestea ar putea garanta pentru identitatea unei persoane interesate sa acceseze Sistemul Electronic National”.
Constantin Teodorescu a reamintit ca MCTI a supus deja consultarii publice un proiect de act normativ care prevede ca metoda de autentificare intre site-urile web ale SEN si FGIE, protocolul OpenID. Proiectul este supus, momentan, avizarii ministerelor implicate in interactiunea dintre cetateni si administratiile statului, respectiv SEN. Actul normativ prevede adoptarea protocolului OpenID pentru dezvoltarea serviciilor electronice oferite cetatenilor de catre institutiile publice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro