Accident spectaculos la Colonie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Accident spectaculos la Colonie

Au avut zile. O familie cu doi copii, din municipiu, a scapat ca prin minune fara nici o zgirietura, dupa ce masina in care se afla a fost izbita cu putere de un alt autoturism, fiind avariata in proportie de 75%. Accidentul s-a petrecut pe inserat, in zona platformei chimice Chiscani, cind cel aflat la volanul unei Dacii care circula pe banda intii, catre Braila, a virat brusc stinga, pentru a intra in colonia de la Km10. Soferul masinii care se afla in spate, pe banda a doua, a fost luat prin surprindere, si, desi a apasat pe frina, nu a mai putut evita impactul. Izbita in plin si aruncata la citiva metri distanta, Dacia s-a oprit in mijlocul strazii, blocind un sens de mers. Cei cinci ocupanti ai acesteia, printre care doi copii de 3 ani, au scapat totusi fara nici o rana.
Soferul Daciei, Tudor Cretu, a declarat politistilor ca a semnalizat regulamentar, si, mai mult, ca ar fi oprit chiar, pentru a se asigura, inainte de a vira la stinga: "Voiam sa intru in Colonie, si am oprit incet aici, sa ma asigur pe contrasens, si deodata am simtit o bubuitura. M-a dat asa, pe spate, si de la asta n-am mai simtit nimic, ce s-a intimplat. Nu stiu ce a mai fost, ca m-am trezit undeva pe aici, prin iarba, dar cum am iesit din masina, ce s-a intimplat - nu stiu. Eu am semnalizat si nu l-am vazut pe cel cu masina, era mult in spatele meu, cind am trecut pe linga el".
Si femeia aflata in masina lovita, Cristina Surdu, era confuza inca si speriata de ceea ce s-ar fi putut intimpla: "Aveam si cele doua fetite, de 3 ani, in masina si eram atenta sa nu pateasca ele ceva. Nici nu stiu cum am iesit din masina, stiu ca am tipat “fetele!” si atit. Ca ne-a scos cineva, ca am iesit noi singure, nu stiu".

50 de lei amenda pentru neacordare de prioritate

Si pasagerii celeilalte masini, printre care se afla un copil, au scapat teferi, insa autovehiculul a fost serios avariat. Ei erau cu atit mai suparati, cu cit se aflau in prima lor zi de concediu, iar vina producerii accidentului nu le apartinea. "Daca mergeam pe aceeasi banda, poate am fi reusit sa-l evitam, dar el a mers pe banda intii si, la un moment dat, s-a bagat pe banda a doua si ne-a taiat calea. A semnalizat, probabil, foarte din scurt, ca nu am mai putut evita impactul. Bine macar ca sintem toti sanatosi", ne-a declarat conducatorul auto.
"Evenimentul a avut drept cauza generatoare neasigurarea la schimbarea directiei de mers din partea conducatorului autoturismului Dacia. Este al doilea accident datorat neasigurarii, la schimbarea directiei, care s-a intimplat in acest loc, in ultimele trei zile", a declarat subinsp. Liviu Bontescu, din cadrul Politiei Rutiere.
Soferul vinovat va scapa doar cu o amenda contraventionala de 50 RON, pentru neacordarea de prioritate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro