Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi; Sfinţii Mucenici Carp, Papil, Agatodor, Agatonica şi Florentie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi; Sfinţii Mucenici Carp, Papil, Agatodor, Agatonica şi Florentie

Sfântul Mucenic Carp a fost episcopul Tiatirei, iar Sfântul Mucenic Papil a fost diaconul său. Cei doi sfinţi au pătimit în oraşul natal, vechea cetate a Pergamului, pe vremea împăratului roman Decius, prigonitorul creştinilor, şi a proconsulului Valerius. La acea vreme, fiind pârâţi că sunt creştini, cei doi mărturisitori au fost legaţi şi târâţi de cai sălbatici, însă un înger al Domnului le-a vindecat rănile. Văzând aceasta, Agatodor, servitorul episcopului Carp, a mărturisit şi el că este creştin şi a fost supus la nenumărate chinuri. Mai apoi, tustrei creştinii au fost legaţi, din nou, şi târâţi de cai. Sfântul Mucenic Carp a fost bătut atât de rău, încât tot trupul îi era numai o rană. Cu toate acestea, el suporta bucuros torturile, mărturisind că face asta pentru că a văzut cerurile deschise şi pe Domnul Iisus Hristos şezând pe tron, înconjurat de îngerii Lui Dumnezeu, heruvimi şi serafimi.

Deşi era supus chinurilor, Sfântul Mucenic Papil a vindecat un orb şi pentru această minune mulţi păgâni au primit a fi creştini, mărturisindu-L pe Hristos ca Domn şi Mântuitor. Au fost toţi aruncaţi fiarelor sălbatice, dar au ieşit de acolo nevătămaţi. Apoi, au fost aruncaţi într-un cuptor de foc; în flăcările mistuitoare a sărit şi Agatonica, sora Sfântului Carp, însă focul nu s-a atins de ei. După alte şi alte torturi, creştinii au fost decapitaţi.

Tot astăzi prăznuim Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi, iar mâine facem pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, Ocrotitoarea Moldovei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro