Aducerea Moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Foca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aducerea Moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Foca

Sfântul Mucenic Foca a trăit în cetatea Sinope, pe vremea împăratului roman Traian. Auzind dregătorul cetăţii Sinope că Foca se închină Domnului Hristos, a trimis ostaşii ca să-l ucidă. Văzându-i pe ostaşi din grădina sa, pe când treceau pe stradă, Foca i-a întrebat: “Pe cine căutaţi?” Ostaşii au răspuns: “Căutăm pe Foca!”

Iar mucenicul, Înţelegând că i s-a apropiat sfârşitul, mucenicul le-a zis: “Veniţi la mine şi eu vă voi spune unde-l găsiţi, îl cunosc foarte bine”. Apoi i-a primit în casa sa şi i-a ospătat. La masă, Sfântul Foca a continuat: “Şi pentru ce pricină îl căutaţi pe omul acela?”; “Ne-a trimis mai marele să-l ucidem, pentru că este creştin!”; “Rogu-vă, stăpânii mei, rămâneţi până mâine în casa mea, veselindu-vă, mâncând şi bând, iar dimineaţă eu îl voi da vouă, că nimeni nu-l cunoaşte ca mine, singur îl voi aduce şi-l voi da în mâinile voastre!”

În acea noapte, Foca n-a dormit deloc. S-a dus în grădină şi a mângâiat pentru ultima dată florile pe care le iubea tare mult. Şi-a săpat apoi mormântul, a împărţit haine şi mâncare săracilor din cetate, s-a rugat, iar dimineaţa, când ostaşii l-au întrebat unde este Foca, cel ce se cheamă “creştin”, le-a răspuns: “Eu sunt!”

Cutremuraţi şi cu inima strânsă, ostaşii au împlinit porunca dregătorului păgân, deşi nu le venea să creadă că acela pe care-l căutau ca să-l omoare, “creştinul Foca”, îi primise în casă şi-i ospătase cum se cuvine, ca pe nişte oaspeţi de soi.

Sfântul Sfinţit Mucenic Foca este cinstit în fiecare an, pe data de 22 septembrie. Pe 23 iulie, facem pomenirea mutării moaştelor Sfântului Foca din Sinope, unde a fost episcop, la Constantinopol, în anul 403 d.H.

Tot astăzi biserica prăznuieşte şi pe Sfântul Mucenic Apolinarie, episcopul Ravenei, Sfinţii Mucenici Vitalie şi Valeria, dar şi pe Sfinţii Mucenici Trofim şi Teofil.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro