Afacere de miliarde cu ciini comunitari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Afacere de miliarde cu ciini comunitari

Federatia Romana pentru Protectia si Controlul Animalelor (FRPCA) califica drept dubioasa concesionarea, de catre Consiliul Local Municipal, a activitatii de gestionare a ciinilor comunitari, unei organizatii non-guvernamentale conduse de Vasile Horez, fost candidat la functia de primar al Brailei. "S-a motivat ca este necesara externalizare acest serviciu, deoarece nu exista fonduri la bugetul local pentru rezolvarea problemei ciinilor de pe strazi. Trebuie remarcat, insa, ca, in 2006, cind situatia ciinilor era gestionata de Directia de Administrare si Gospodarire Locala, din cadrul Primariei, s-au alocat 600 milioane de lei vechi. In schimb, in 2007, in contul ONG-ului lui Horez au ajuns 3,7 miliarde de lei vechi, bani proveniti tot de la bugetul local. Deci, cind se ocupa Primaria, s-au putut da doar 600 milioane, iar cind s-a ocupat un particular, s-au dat 3,7 miliarde!", si-a exprimat nedumerirea, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Mircea Serbanoiu, presedintele FRPCA. Acesta afirma ca, din punct de vedere legal, organizatia lui Vasile Horez nu poate primi bani de la bugetul de stat sau local. "Exista o prevedere legala, care spune ca organizatiile de protectie a animalelor nu pot fi platite de la bugetul local decit daca sint recunoscute ca organizatii de utilitate publica, iar o astfel de recunoastere nu se poate face decit prin Hotarire de Guvern. Ori, Asociatia pentru Protectia Animalelor si Mediului “Horez” a fost infiintata cu putin timp inainte de organizarea licitatiei pentru concesionarea serviciului si nu are cum sa detina statutul respectiv". Serbanoiu a mai declarat ca, de fapt, concesionarea serviciului de gestionare a ciinilor fara stapin este un contract de prestari servicii incheiat intre Primarie si Horez. "Exista un tarif platit de municipalitate, pentru fiecare ciine capturat si euthanasiat, iar din banii astia Horez plateste asa-zisa concesiune. Este ca si cum eu as concesiona un teren de la Primarie, pentru a-mi dezvolta o afacere, iar Primaria imi finanteaza intreprinderea, din bani publici. In mod normal, daca este o asociatie de protectie a animalelor, asa cum o arata titulatura, ar fi trebuit sa intretina ciinii cu bani obtinuti din sponsorizari".
Pe linga alocarea dubioasa - dupa cum o caracterizeaza ei - de bani publici, marea durere a iubitorilor de animale este ca s-au ucis mii de ciini, fara a se rezolva problema de fond. "S-au omorit atitia ciini, unii in adapost, altii pe strada, cu cirnati otraviti si, dupa cum se poate vedea, problema este departe de a fi rezolvata. Daca Primaria ar fi tinut cont de cererea noastra, de a oferi posibilitatea unei adevarate organizatii de protectie a animalelor sa sterilizeze animalele, s-ar fi stopat inmultirea lor si alta ar fi fost situatia la ora actuala. Speram ca acum, dupa aparitia Legii nr. 9/2008, care interzice euthanasierea animalelor, Primaria Braila va inceta colaborarea cu Horez. Am avut o intrevedere cu primarul Constantin Cibu si i-am propus o colaborare cu organizatia “Vier Pfoten”, care executa sterilizarea ciinilor fara sa ceara nici un ban. Ei solicita doar un teren pe care sa isi instaleze clinica mobila, cazare si masa pentru personal. Toate acestea ar presupune o cheltuiala mult mai mica fata de cele 3,7 miliarde care i s-au dat lui Horez. Primarul Cibu ne-a asigurat ca, de data asta va colabora cu “Vier Photen”. Ciinii sterilizati vor fi eliberati din nou pe strada, fiind lasati sa se imputineze, in citiva ani, din cauze naturale. Este o metoda mult mai umana si mai eficienta, daca, in paralel, vor fi sanctionati drastic cei ce abandoneaza animale pe domeniul public, asa cum prevede noua legislatie", spun militantii pentru drepturile animalelor.
Presedintele FRPCA a mai declarat ca pentru toate aspectele aduse acum la cunostinta presei s-a facut o plingere penala impotriva organizatiei lui Vasile Horez, insa, pina in momentul de fata, nu s-a primit nici un raspuns de la organele de ancheta. "Noi intentionam sa mai facem o plingere penala, impotriva angajatului lui Vasile Horez care a continuat sa euthanasieze ciini, dupa 15 ianuarie 2008, data la care a intrat in vigoare Legea nr. 9. Daca institutiile de aici nu tin cont de aceste sesizari, vom ajunge pina la Curtea Europeana a Drepturilor Omului", a concis Mircea Serbanoiu.

"N-o sa mai euthanasiem ciinii, ii sterilizam"

Primarul Constantin Cibu ne-a confirmat faptul ca a avut o intrevedere cu reprezentantul FRPCA si ca i-a promis acestuia o schimbare de optica in privinta problemei ciinilor comunitari, in contextul schimbarii legislatiei de protectie a animalelor. "M-am angajat ca le asigur cazare si masa celor care vin sa sterilizeze ciinii", ne-a declarat Cibu. Intrebat cum ramine cu adapostul lui Vasile Horez, situat in afara Brailei, linga satul Lacu Sarat, primarul ne-a spus ca va continua si colaborarea cu acesta. "Terenul unde este situat adapostul ii apartine lui Horez si il vom inchiria de la el in continuare, pentru a-l pune la dispozitie in vederea sterilizarii animalelor", ne-a spus Cibu. Cind a venit vorba despre afirmatiile presedintelui FRPCA referitoare la colaborarea dintre Primarie si ONG-ul lui Horez, Cibu si-a inasprit tonul: "Unii habar n-au despre ce vorbesc. A fost o concesionare legala", ne-a zis primarul.
Aceeasi pozitie o are si conducerea Directiei de Administrare si Gospodarire Locala, careia i-a revenit sarcina de a monitoriza activitatea adapostului de ciini, din septembrie 2006, cind s-a externalizat serviciul, pina in momentul de fata. "Plingerile iubitorilor de animale au fost analizate de Politie si de Directia Generala a Finantelor Publice si nu ni s-a adus la cunostinta faptul ca ar fi fost gasite nereguli", ne-a declarat Marilena Barbu, inginerul sef al DAGL.
Potrivit evidentelor tinute de DAGL, Vasile Horez si angajatii sai au capturat, anul trecut, 5.300 de ciini comunitari, pentru fiecare dintre acestia incasind, de la Primarie, 68 lei (680.000 lei vechi). Tariful negociat pentru 2008 este de 123,8 lei pe cap de ciine. Horez respinge toate acuzatiile aduse de detractorii sai pe care ii acuza, la rindul sau, ca nu stiu decit sa improaste cu noroi, fara sa faca nimic efectiv pentru ciinii comunitari. "Eu am cheltuit cu adapostul asta mai mult decit am incasat de la primarie", ne-a spus Vasile Horez. Intrebat in ce au constat investitiile, acesta a amintit faptul ca a amenajat spatiile de ingrijire a ciinilor, montind gresie si faianta, a montat coloana apa pentru alimentarea adapostului, a cumparat doua masini second-hand, una pentru transportul ciinilor prinsi si a celor euthanasiati, una pentru hrana obtinuta in regim de sponsorizare. Este vorba despre resturi de la masa detinutilor din Penitenciarul Braila si alimente ramase nevindute in hipermarket-uri. "Am platit oamenii, toti angajati cu carte de munca", a mai amintit Vasile Horez precizind ca, in prezent, adapostul are 14 salariati. In ceea ce priveste cheltuielile cu incinerarea, Horez a admis ca, deocamdata, nu a achitat nimic pentru acest serviciu oferit de "Complexul de Porci" Braila, cu incineratorul propriu. "Urmeaza sa le dam banii, mi-a promis dl. primar ca o sa ma ajute pentru problema asta", ne-a spus el, iar asta in contextul in care reprezentantii FRPCA reclama faptul ca incinerarea ciinilor in incineratorul "Complexului de Porci" este ilegala, deoarece de neutralizarea cadavrelor trebuia sa se ocupe "Protan", singura firma autorizata sa faca asa ceva. Horez ne-a mai spus ca euthanasierea ciinilor a fost stopata. "Ii mai omorim doar pe cei bolnavi, asa cum spune legea", afirma el.
Dincolo de disputele intre Vasile Horez si asociatiile de protectie a animalelor, situatia ciinilor fara stapin este la fel de acuta pe strazile Brailei cum era si acum unul, doi sau trei ani in urma. Unii braileni sint de acord cu noua lege ce interzice euthanasierea, altii cer ca patrupedele sa fie omorite in continuare, pina vor disparea de pe domeniul public.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro