Agrostar vrea prelungirea cu un an a ajutoarelor de stat în agricultură | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Agrostar vrea prelungirea cu un an a ajutoarelor de stat în agricultură

Astăzi, reprezentanţii federaţiei AGROSTAR, se întâlnesc cu ministrul agriculturii, Mihail Dumitru, pentru a discuta subiectele fierbinţi ale momentului: subvenţiile în agricultură, bugetul alocat sectorului şi finanţarea investiţiilor prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). "În primul rând vom cere prelungirea cu cel puţin un an a ajutoarelor de stat, care nu mai pot fi acordate din acest an, printr-o derogare de la Comisia Europenă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor state. În acest timp, pot avea loc dezbateri privind noile forme de ajutor, care să le înlocuiască pe cele care urmeză să fie eliminate. De asemenea, cerem garantarea 100% a cofinanţării proiectelor depuse de fermieri în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi alocarea a 4% din PIB pentru agricultură", a declarat preşedintele AGROSTAR, Niculae Ştefan. În plus, sursa citată a subliniat că în cazul în care problemele ridicate de sindicate nu îşi vor găsi rezolvarea, se va ajunge la organizarea de proteste ale agricultorilor. De altfel AGROSTAR are programată în cursul săptămânii viitoare o şedinţă a Biroului Executiv ocazie cu care Ştefan susţine că ar putea fi stabilit un calendar al acţiunilor de protest.
Discuţiile cu ministrul agriculturii sunt programate astăzi începând cu ora 9.00, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Federaţia AGROSTAR numără peste 38.000 de membri, având în componenţa sa peste 150 de sindicate din toate ramurile agriculturii (cultura câmpului, avicultură, viticultură, horticultură, sindicate ale producătorilor şi fermierilor).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro