Ajutoare de caldura de 85 miliarde lei vechi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ajutoare de caldura de 85 miliarde lei vechi

Potrivit datelor furnizate de Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie (DMSSF), Braila a beneficiat in aceasta iarna de ajutoare de caldura de 8.504.420 milioane lei pentru caldura. In lei vechi, suma este echivalenta cu 85 de miliarde, ceea ce inseamna un buget mult mai generos comparativ cu cel din anul precedent. Numarul total de beneficiari este de 75.373. Cresterea numarului de persoane care pot primi sprijin financiar se explica prin faptul ca plafonul maxim stabilit in acest an pentru subventii a ajuns la 500 de lei, venit lunar pe membru de familie. Fixarea sumei la acest cuantum a facut ca multe familii sa indeplineasca aceste conditii si sa beneficieze de ajutoare.
Veronica Macri, director executiv al DMSSF, a precizat ca persoanele si familiile care se incalzesc cu lemne, carbuni si combustibili petrolieri sint cele care au depus cele mai multe cereri pentru ajutoare de caldura. Astfel, cei 39.231 de solicitanti vor beneficia la sfirsitul acestei luni de 4.139.000 lei, ceea ce reprezinta jumatate din totalul sumelor acordate. "Nu mai putin de 39.231 persoane si familii care se incalzesc cu combustibil solid au solicitat sprijin financiar. Subventiile pentru aceasta categorie de persoane ajung la 4.139.000 lei. De asemenea, au fost aprobate 14.954 de cereri care apartin persoanelor care se incalzesc cu energie termica, valoarea subventiilor ridicindu-se la 2.285.639 lei si 17.361 de cereri apartinind persoanelor care se incalzesc cu gaze naturale, subventiile ajungind la 1.041.861 lei. In afara de aceste categorii, exista alte 3.827 persoane si familii care beneficiaza de ajutor social si se incalzesc cu lemne. Si acestea vor primi sprijin financiar in suma de 1.037.920 lei", a precizat Veronica Macri, director executiv al DMSSF Braila.
Reamintim ca OUG nr.107/decembrie 2006 prevede acordarea ajutorului pentru incalzirea locuintei cu lemne, carbuni, combustibili petrolieri tuturor familiilor si persoanelor singure cu venituri pe membru de familie de pina la 500 lei. Banii vor ajunge la beneficiari la sfirsitul acestei luni. Cuantumul ajutorului este stabilit in suma fixa, in raport cu veniturile familiei sau a persoanei singure, astfel incit familiile cu veniturile reduse vor beneficia de un sprijin lunar in cuantum de 46 lei, cele cu venituri lunare pe membru de familie cuprinse intre 125 lei si 170 lei au dreptul la 42 lei, celor al caror venit se situeaza intre 170 lei si 210 lei li se va acorda un ajutor de 38 lei, celor cu venituri intre 210 lei si 250 lei li se va acorda o suma de 34 lei, celor cu venituri intre 250 si 290 lei li se va acorda suma de 30 lei, celor cu venituri pe membru de familie situate intre 290 si 345 lei li se va acorda un ajutor de 26 lei, celor cu un venit situat intre 345 si 390 lei li se va acorda suma de 22 lei, celor cu venituri intre 390 si 440 lei li se acorda o suma de 18 lei, iar celor cu venituri cuprinse intre 440 si 500 lei li se acorda o suma de 14 lei. In cazul familiilor care beneficiaza de ajutor social, cuantumul ajutorului ramine 50 lei lunar.
Stabilirea dreptului la ajutor se face pe baza analizei datelor din declaratia pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia. Beneficiarii sint obligati sa comunice primarului orice modificare care intervine in componenta familiei si a veniturilor acesteia. Plata sumelor se va efectua o singura data pentru toata perioada sezonului rece. Cei care vor depune cereri in lunile februarie, respectiv martie, vor primi sprijinul financiar pentru doua luni sau pentru una, conform fiecarui caz.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro