Ajutoare sociale sistate pentru neplata dărilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ajutoare sociale sistate pentru neplata dărilor

Sute de brăileni s-au trezit în acest an cu ajutoarele sociale sistate, din cauza neachitării obligaţiilor legale faţă de bugetul local, pentru bunurile pe care le deţin în proprietate. Potrivit OUG. nr. 124/2011, persoanele care primesc beneficii sociale sub formă de alocaţie de stat pentru copii, indemnizaţie de creştere a copilului, venit minim garantat şi alocaţie pentru susţinerea familiei şi care nu-şi vor achita taxele şi impozitele locale, nu vor mai primi aceste drepturi pe o perioadă de cinci luni. La Brăila, începând cu 1 februarie 2012 au fost suspendate de la plată ajutoare sociale, pe o perioadă de 5 luni, pentru 510 familii care nu şi-au achitat obligaţiile legale. Totodată, s-a aplicat şi suspendarea dreptului la alocaţia pentru susţinerea familiei. Concret, în februarie au fost suspendate 505 dosare pentru titularii ai căror copii au înregistrat absenţe în semestrul I al anului şcolar 2011- 2012, precum şi dosarele ai căror titulari înregistrau restanţe la plata obligaţiilor locale faţă de bugetul local, aferente anului trecut.

Ajutoare de aproape 20 milioane lei, numai anul trecut

Potrivit datelor Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Brăila, în 2011 au fost plătite alocaţii pentru susţinerea familiei în valoare totală de 3,7 milioane lei, iar în primele două luni ale acestui an, suma este de 626.739 lei. Ajutorul privind venitul minim garantat s-a ridicat, în 2011, la suma totală de 6,6 milioane lei, în timp ce în primele două luni ale anului curent totalul a ajuns deja la peste un milion lei, deşi numărul beneficiarilor a scăzut. Ajutoarele pentru încălzirea cu energie termică au fost în sezonul rece 2010-2011 în valoare totală de 2,1 milioane lei, de care au beneficiat 3.283 persoane, iar suma plătită în actualul sezon rece este, până acum, de 1,2 milioane lei, numărul beneficiarilor fiind de 4.154. În privinţa ajutoarelor pentru încălzirea cu gaze naturale, sumele sunt mai mari, ajungând în sezonul trecut la aproape 3,6 milioane lei, acordate unui număr de 9.192 beneficiari, iar în actualul sezon, la 1,4 milioane lei, de care au beneficiat 11.475 persoane. Ajutoarele pentru încălzirea cu lemne au avut, în sezonul trecut, o valoare totală de 3,3 milioane lei, pentru 20.376 beneficiari, iar în actualul sezon, suma plătită deocamdată este de 1,8 milioane lei, de care au beneficiat 11.892 persoane.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro