Legile care interzic comercializarea băuturilor alcoolice şi ţigărilor în vecinătatea şcolilor există doar pe hârtie, la Brăila. În realitate, elevii brăileni se pot aproviziona fără niciun fel de restricţii, atât cu alcool cât şi cu tutun, singurul impediment rămânând posibilităţile financiare ale fiecăruia, adică banii de buzunar pe care îi primesc sau nu de la părinţi. Un raid făcut recent de Poliţa Locală a evidenţiat faptul că, din 37 de societăţi comerciale cu puncte de desfacere a produselor alimentare în cadrul şcolilor şi în imediata vecinătate a acestora, la 31 se comercializau băuturi alcoolice, fapt interzis de Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 95 din 2003. În mod ciudat, deşi există respectiva hotărâre emisă de Consiliul Judeţean, chioşcurile în cauză primiseră autorizaţie din partea Primăriei să vândă şi acest gen de produse. "Pentru aceste unităţi se va lua măsura schimbării avizelor de funcţionare care au fost eliberate de Primăria Municipiului Brăila, interzicându-li-se comercializarea de băuturi alcoolice", se arată într-un comunicat de presă semnat de Traian Jipa, directorul Poliţiei Locale Brăila. A fost aplicată o singură sancţiune, în valoare de 500 lei, firmei "Bucumar Com" SRL care, pe lângă faptul că vindea alcool la un punct de lucru situat la mai puţin de 100 metri de Şcoala "George Coşbuc", cartierul Vidin, nici măcar nu deţinea autorizaţie pentru comercializarea acestui gen de produs.
Cât priveşte ţigările, pentru acestea nu există o hotărâre a CJ care să interzică vânzarea lângă unităţile de învăţământ. Există însă legi care interzic vânzarea tutunului către minori. Comercianţii brăileni nu se sinchisesc, însă, de acest aspect. Poliţiştii locali au la dispoziţie aceeaşi hotărâre a CJ, mai exact HCJ nr. 95/2003, care le permite să aplice sancţiuni contravenţionale acelor elevi surprinşi fumând în incinta unităţilor şcolare. Săptâmâna trecută au fost aplicate nu mai puţin de zece amenzi, unor elevi ai Colegiului Tehnic "CD Neniţescu" şi Colegiului Tehnic "Edmond Nicolau" care fumau, fie în grupurile sanitare ale respectivelor unităţi de învăţământ, fie direct în curte, fără să se sinchisească de profesori.
