Alocatiile pentru copii se acorda fara probleme la Braila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alocatiile pentru copii se acorda fara probleme la Braila

Mai multe mamici s-au adresat redactiei noastre deoarece au fost ingrijorate de virarea alocatiilor de stat pentru copii. Neclaritatile in ceea ce priveste datele din documentele intocmite pentru acordarea acestui drept au facut ca in unele judete din tara, familiile in cauza sa nu beneficieze de sumele aferente. Specialistii din cadrul Directiei de Munca si Protectie Sociala (DMPS) ne-au asigurat ca in Braila nu sint disensiuni majore si ca orice neclaritate poate fi remediata pe loc, fara nici o problema.
In acest moment, alocatia de stat pentru copii este de 32 de lei, iar incepind din luna martie, cuantumul acesteia va fi de 40 de lei. Sumele aferente lunii martie vor fi acordate in luna aprilie. "Am preluat, pe baza de protocol, copiii cu handicap aflati in evidenta Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Braila. Aceasta categorie de copii beneficiaza de alocatie dubla. De asemenea, am preluat de la Inspectoratul Scolar Judetean Braila, baza de date cu copiii care au pina in 18 ani, tot pe baza de protocol. Am facut transmisia de date inca din ianuarie. In cazul in care s-a strecurat o greseala in ceea ce priveste adresa sau numele, problema poate fi remediata fara a pierde prea mult timp. Parintele in cauza poate veni la sediul nostru, verificam informatiile in baza de date, scriem pe loc adresa sau numele corect si beneficiarul isi poate incasa suma cuvenita. Reamintesc beneficiarilor ca, incepind din luna martie, alocatia de stat pentru copii se majoreaza la 40 de lei. Suma majorata va fi primita in luna aprilie. Procedura nu difera cu nimic fata de cea de pina acum. Toti cei aproximativ 56.000 de copii isi vor primi drepturile banesti", ne-a declarat Veronica Macri, reprezentant al conducerii DMPS Braila.
O alta problema ridicata de parinti a fost cea legata de faptul ca nu au cum sa ridice alocatiile de stat pentru copii, lunar, deoarece orele de serviciu se suprapun cu cele ale institutiilor care acorda acest drept financiar. In aceste situatii, solutia este ca beneficiarii sa deschida un cont la banca cu care doresc sa colaboreze, sa se prezinte cu extrasul de cont la DMPS si sa solicite printr-o cerere ca banii sa le fie virati in cont. Cei interesati se pot adresa salariatilor DMPS de luni pina vineri, intre orele 8.30 - 16.30. Pentru ziua de miercuri, institutia are program cu publicul pina la ora 18.30.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro