"Am fost martorul unui program unic in Europa, prin amploarea si eficacitatea lui" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Am fost martorul unui program unic in Europa, prin amploarea si eficacitatea lui"

Duminica seara, Teatrul "Maria Filotti" a fost vizitat de o echipa europeana, interesata de cele mai importante realizari ale proiectului "Integrarea sociala a tinerilor cu dizabilitati. Terapia prin teatru" si modul cum au fost gestionati cei 145.000 de euro de la Uniunea Europeana. Cu aceasta ocazie, s-au revazut spectacolele "Caut un prieten", realizat sub indrumarea actorului Liviu Pintileasa, pe un text de Alina Virlanuta si "In pasi de dans", realizat de actrita Mihaela Trofimov. Cele doua reprezentatii au fost inregistrate pe pelicula video, urmind ca cele mai bune secvente sa fie cuprinse intr-un material publicitar. "Obiectivul acestei campanii, realizate impreuna cu Ministerul Integrarii Europene si finantat prin PHARE, este sa comunicam intregii lumi, unde merg banii europeni si care sint beneficiile pentru comunitatea in care traim. Timp de trei luni am vizitat si alte proiecte, din toate zonele geografice ale tarii, si din cele peste 2.500 pe care le-am vazut, am ales 10 proiecte, pentru a monta un filmulet de un minut si jumatate. Initial, am vrut sa realizam doua spoturi publicitare, de 30 de secunde fiecare, dar in momentul in care am calatorit prin tara si am vazut ce se intimpla de fapt in Romania cu investitiile din bani europeni, ne-am zis ca nu este posibil sa cuprindem tot in 30 de secunde si am decis sa facem un filmulet, prin care sa-i putem arata pe oamenii care fac asta, sa comunicam despre ei si initiativa lor, sa convingem si sa-i determinam si pe altii sa faca acelasi lucru", a spus intr-o conferinta de presa, Peter Hurley, coordonator al proiectului de promovare a investitiilor PHARE, initiat de Ministerul Integrarii Europene, in colaborare cu Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti. "Privind aceste spectacole, in care este contextualizata drama tinerilor cu dizabilitati, am fost martorul unui program unic in Europa, prin amploarea si eficacitatea lui. Nu stiam ca poate exista asa ceva inainte sa pot vedea. Sint convins ca proiectul a avut un efect foarte mare asupra lor, dupa ce s-au simtit valorati intr-un fel, si a schimbat major atitudinea tinerilor asupra a ce este in jurul lor" a mai spus Peter Hurley, referitor la proiectul brailean "Terapia prin Teatru". "Succesul initiativei noastre, care s-a rasfrint asupra celor peste 300 de beneficiari, consta intii de toate in dragostea cu care toti cei care au lucrat si au fost alaturi de acesti copii in cercuri, de la psiholog, logoped, asistent social, interpret de limbaj pentru surdomuti, meloterapeut, actori, pina la un numar impresionant de voluntari. Tocmai de aceea, proiectul trebuie sa continue, in sensul schimbarii opticii cetateanului de rind vizavi de tinerii cu nevoi speciale" a concluzionat Veronica Dobrin, directorul Teatrului Maria Filotti. Conform spuselor viceprimarului Lucian Tilea, proiectul "Terapia prin teatru" va primi sprijin din partea administratiei locale, pentru inca doi ani de zile, timp in care echipa de proiect intentioneaza sa sensibilizeze opinia publica, in vederea constituirii unui ONG care sa continuie activitatile initiate de Teatru. Urmatorul spectacol va fi dedicat oamenilor de afaceri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro