Ieri, instanţa de judecată a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a criminalului din Hipodrom, pe o perioadă de 29 de zile, pentru infracţiunea de omor calificat.
În faţa anchetatorilor, brăileanul de 28 de ani, care i-a luat viaţa într-o secundă tânărului de 19 ani, elev în ultimul an la Colegiul "Ana Aslan", şi-a recunoscut fapta, însă a spus că ar fi fost încolţit de victimă şi prietenii acesteia. Totuşi, Ionel Berlescu nu a putut explica de ce purta la el un cuţit tip baionetă, pe care l-a înfipt cu putere în spatele tânărului de 19 ani, lăsându-l fără viaţă într-o secundă.
După cum ne-a precizat procurorul criminalist Mircea Ciutac, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, arma cu care a fost ucis tânărul era o baionetă de 29 de cm lungime, numai lama fiind de 19 cm. La audieri, ucigaşul s-a plâns că şi el ar fi fost agresat, atât de victimă cât şi de prietenii acesteia, fiind nevoit să scoată cuţitul. Totuşi, de la împărţit pumni şi picioare şi fugărit prin parcare, până la oribila crimă produsă prin înjunghiere, este însă cale lungă, ce cu greu poate fi explicată prin "legitimă apărare". Lovitura aplicată victimei a fost atât de puternică şi de adâncă, spune procurorul, încât i-a străpuns lui George Gurău plămânii şi i-a secţionat artera, ajungându-i în inimă, ceea ce nu i-a mai dat practic nicio şansă de supravieţuire.
Baioneta i-a străpuns lui George plămânii şi i-a secţionat artera, ajungându-i în inimă
Potrivit procurorului, tot din audierile agresorului şi ale martorilor a reieşit faptul că victima ar fi fost cea de la care a pornit altercaţia, însă adevărul urmează să fie stabilit după vizionarea imaginilor video surprinse de camerele de la "Black Ball".
Până acum se ştie că victima se afla în club cu mai mulţi prieteni, în timp ce agresorul era însoţit doar de un amic şi o tânără. La un moment dat, George a insistat, într-o manieră deloc politicoasă, să
discute cu tânăra. De aici a pornit întregul scandal. "S-au lovit reciproc, pe fondul consumului de alcool. Când a ieşit din club, autorul era singur, iar victima şi prietenii săi au fugit după el. În parcare s-au bătut toţi. Este posibil să fi fost victima cea care a pornit scandalul, asta reiese din declaraţii. Urmează să fie verificate imaginile video. Totuşi, autorul avea la el un cuţit tip baionetă...", ne-a declarat procurorul criminalist.
Individul de 28 de ani, Ionel Berlescu, care îşi va petrece ani buni după gratii pentru fapta comisă, a fost angajat în trecut ca militar, însă acum lucra în Spania împreună cu soţia sa. Anchetatorii spun că ucigaşul nu a mai avut de-a face cu legea până acum, acesta neavând antecedente penale.