Ambasadorul SUA «şochează» opoziţia islamistă din Iordania | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ambasadorul SUA «şochează» opoziţia islamistă din Iordania

După inaugurarea oficială a unui proiect, în valoare de 140 de milioane de dolari, în provincia Irbid (nord), joia trecută, ambasadorul Stuart E. Jones s-a alăturat oficialilor şi femeilor care dansau dabke, un dans tradiţional de grup, în timpul căruia dansatorii se ţin de mâini şi fac paşi ritmici.
"Acesta este un comportament şocant pentru iordanienii care ştiu foarte bine că America şi entitatea sionistă (Israelul) sunt două feţe ale aceleiaşi monede", susţine partidul Frontul Acţiunii Islamice, ramura politică a mişcării Fraţii Musulmani în Iordania.
"Condamnăm astfel de acţiuni în satele noastre şi cerem Guvernului să se asigure că diplomaţii se comportă conform rolului lor", a adăugat acest partid de opoziţie.
Dabke este un dans specific pentru Liban, Siria, Irak şi palestinieni.
Iordania este un aliat-cheie al Statelor Unite în regiune şi beneficiază de un ajutor militar şi economic important din partea Washingtonului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro