Amenzi pentru clădiri degradate şi terenuri transformate în gropi de gunoi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi pentru clădiri degradate şi terenuri transformate în gropi de gunoi

• prin intermediul unui comunicat de presă, Poliţia Locală informează că a identificat 41 de terenuri virane pe raza municipiului Brăila • pentru cele care au proprietar dar sunt lăsate neîngrijite au fost aplicate, de la începutul anului, amenzi în valoare totală de 11.700 lei • pentru clădirile degradate, printre care se numără şi fostul hotel Pescăruş, s-au dat sancţiuni în valoare de 7.300 lei

 

Brăila este plină de foste parcuri devenite terenuri virane, de maidane formate pe locul unor foste clădiri demolate, dar şi de imobile lăsate de proprietari să se degradeze până în pragul ruinării complete. Poliţia Locală Brăila dă, totuşi, asigurări că desfăşoară în permanenţă acţiuni de atenţionare şi sancţionare a proprietarilor de imobile şi terenuri care nu respectă legislaţia în vigoare privind întreţinerea unor astfel bunuri. Astfel, prin intermediul unui comunicat de presă, Poliţia Locală informează că, de la începutul anului 2018 şi până acum, au fost identificate 41 de terenuri virane, lăsate de proprietari nesalubrizate şi în paragină. “Ca urmare, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.700 lei. Cele mai recente cazuri în care s-au aplicat sancţiuni contravenţionale se referă la terenurile situate pe strada Catolică nr. 2,  B-dul Independenţei nr. 95 sau Str. Danubiului nr. 13A. Astfel, proprietarul imobilului de pe Str. Catolică a primit anul acesta două sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.000 lei, proprietara imobilului de pe B-dul Independenţei - o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 lei, iar proprietarul imobilului de pe Str. Danubiului a primit, în perioada 2017 – 2018, cinci sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.300 lei”, ne-a informat Poliţia Locală.

Aceeaşi instituţie precizează că, în ceea ce priveşte imobilele degradate, au fost aplicate, de la începutul anului, 27 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7.300 lei. Printre cei care au fost amendaţi, se numără atât persoane fizice, cum ar fi proprietarii imobilelor de pe strada Petru Maior nr. 8 sau Piaţa Traian nr. 4, cât şi persoane juridice – SC. Venta Prodcom SRL, pentru imobilul din Str. M. Eminescu nr. 44 sau SC Crown Business & INDUSTRIAL Group SA Bucureşti pentru imobilul din str. Mihai Eminescu nr. 17 (fostul hotel Pescăruş).

“Facem menţiunea că, începând cu luna august a acestui an, conform HCLM nr. 418/30.08.2018, sancţiunile privind contravenţiile săvârşite prin încălcarea normelor de gospodărire pe teritoriul municipiului Brăila au fost majorate, amenzile situându-se acum între 1.000 şi 2.500 lei, atât pentru persoane fizice cât şi pentru persoane juridice. Poliţia Locală Brăila va continua acţiunile specifice, până la remedierea deficienţelor constatate”, se mai specifică în comunicatul de presă. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro