Amenzi pentru comercianţi şi şoferi certaţi cu legea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi pentru comercianţi şi şoferi certaţi cu legea

într-o singură zi, poliţiştii au legitimat 79 de persoane, au oprit pentru control 39 de autovehicule şi au dat amenzi de peste 13.000 lei  • au confiscat peste o tonă de legume şi fructe

 

La data de 17 mai, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică, Biroului Rutier, Biroului Proximitate şi Secţiei 3 Poliţie Rurală Făurei, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat pe raza judeţului, pentru  prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică, actele de comerţ  şi circulaţia pe drumurile publice.

Au fost verificate 15 societăţi comerciale, legitimate 79 de persoane, oprite în trafic 39 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 5 şoferi.

Totodată, cu această ocazie, poliţiştii au aplicat şi 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 13.000 lei. Dintre acestea, 13 au fost  pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 10 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi 4 la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat peste o tonă de legume şi fructe, în valoare totală de 6.600 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro