Andreea Bordea este în lotul României pentru europenele de box tineret | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Andreea Bordea este în lotul României pentru europenele de box tineret

• brăileanca este titulara categoriei 54 kg • “Participarea la Campionatul European este posibilă doar cu sprijin financiar din partea Federaţiei”, spune antrenorul Cristian Bălan

 

Pentru al doilea an consecutiv, pugilista de la CSM Brăila, Andreea Bordea a obţinut în ring dreptul de a participa la Campionatul European feminin de box. Dacă anul trecut, în Ungaria, sportiva antrenată de Cristian Bălan a concurat la junioare, în 2017, în Bulgaria, Bordea va boxa la categoria de vârstă tineret. Însă, cu toate că lotul României pentru europenele care vor avea loc la începutul lunii viitoare, este deja format, dacă Federaţia Română de Box nu va face rost de fondurile băneşti necesare unei astfel de deplasări, în Bulgaria vor ajunge, pe banii lor, doar una - două sportive.

“Bordea este titulară în lotul României pentru Campionatul European de box care va avea loc, în iulie, în Bulgaria, însă totul depinde de FR Box. Câteva sportive şi antrenorul coordonator, Adrian Lăcătuş sunt în aceste zile la un turneu internaţional şi revin în ţară în jurul datei de 14 iunie. Abia după aceea vom afla câte sportive pleacă la europene. Lăcătuş a spus că merge cu sportivele în Bulgaria numai dacă FR Box găseşte banii pentru această competiţie, dacă nu rămâne în ţară. Este posibil ca antrenorul secund să facă deplasarea cu una - două sportive, însă fiecare va merge pe baii lui. Pentru noi timpul va fi prea scurt ca să încerăm să găsim soluţii financiare pe plan local”, a declarat antrenorul Cristian Bălan.

Pugilista de la CSM Brăila este însă încrezătoare că forul de la Bucureşti o să rezolve problemele financiare şi va ajunge la Campionatul European, unde va lupta pentru un loc pe podium.

Anul trecut nu aveam experienţa unei asemenea competiţii. Acum sunt mult mai bine pregătită, cred că pot realiza lucruri frumoase în Bulgaria. Eu sper să se rezolve problema banilor şi să ajungem la acest european”, a spus cu optimism Andreea Bordea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro