Angajatorii atenţionaţi să comunice locurile de muncă vacante | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Angajatorii atenţionaţi să comunice locurile de muncă vacante

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila atenţionează angajatorii că au obligaţia să comunice toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora. Necomunicarea lunară a locurilor de muncă vacante se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei. AJOFM Brăila doreşte să readucă în atenţia angajatorilor obligaţiile şi răspunderea juridică reglementate de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificarile şi completările ulterioare. Printre altele, angajatorii sunt obligaţi să depună, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale şi/sau veniturile de natura acestora, la AJOFM declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru somaj. Nedepunerea lunară a declaraţiei se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Sustragerea de la obligaţia privind plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amendă.
În situaţia concedierilor colective, angajatorii sunt obligaţi să acorde preaviz, conform prevederilor Codului muncii sau ale Contractului colectiv de munca, angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi. În vederea certificării stagiilor de cotizare şi a stabilirii dreptului la indemnizaţie de şomaj, angajatorii au obligaţia, odată cu înmânarea carnetului de muncă, de a elibera persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă sau de serviciu o adeverinţă din care să rezulte baza lunară de calcul, pentru fiecare lună, din ultimele 12 luni, înainte de data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, pentru care aceştia le-au reţinut şi virat la bugetul asigurărilor pentru şomaj contribuţia individuală şi au plătit contribuţia datorată de angajator. Adeverinţa va conţine şi date cu privire la perioadele în care s-a prestat activitatea, perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu au fost suspendate, precum şi data şi motivul încetării acestora. Neeliberarea de către angajator persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă sau de serviciu a documentelor prevăzute de legislaţia în vigoare, necesare pentru certificarea stagiului de cotizare realizat în sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stabilirea dreptului la indemnizaţie de şomaj - se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro