Apelul interlopilor din Varsatura, aminat pina la toamna | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Apelul interlopilor din Varsatura, aminat pina la toamna

Apelul liderului gruparii din Varsatura, "Romica Catali" si al lui Adrian Balan a fost aminat pina dupa vacanta judecatoreasca, adica pina in luna septembrie, precizeaza purtatorul de cuvint al Tribunalului Braila, magistrat Lenuta Mocanu. Motivul aminarii tine, de aceasta data, de absenta motivata a doi martori, ce trebuie musai audiati, martori care la ora actuala sint internati in spital. Respectivii martori au depus la dosar acte medicale din care rezulta ca in acest moment, se afla internati intr-o unitate spitaliceasca, astfel ca instanta nu poate decit sa astepte sa se prezinte la proces, pentru a fi audiati in conditii legale. Pina acum, in aceasta cauza au fost audiati inculpatii, dar si un martor sub acoperire, propus de reprezentantii acuzarii. Radu Bogateanu, zis "Romica Catali" si tovarasul sau, Adrian Balan, au fost condamnati, in septembrie anul trecut, la 2 ani si 4 luni, respectiv 2 ani de inchisoare, pentru ultraj la politist. In termen legal, ei au declarat apel impotriva sentintei. Potrivit purtatorului de cuvint al Tribunalului Braila, inculpatii au solicitat administrarea de noi probe, respectiv audierea a doi martori si au prezentat instantei mai multe poze realizate la locul faptei.
Reamintim ca urmare a unei solicitari telefonice, in seara zilei de 15 februarie 2006, in jurul orei 20.30, pe strada Chisinau din cartierul Radu Negru (Mogador) a fost trimis un echipaj din cadrul Politiei Municipiului, format din patru agenti. Oamenii legii au observat 20 - 30 de indivizi inarmati cu bite si rangi care, la vederea masinii cu girofar, s-au imprastiat. Trei dintre suspecti au fost prinsi intr-o scara de bloc. In momentul in care-i imobilizau, politistii s-au trezit inconjurati de vreo 20 de insi, printre care "Romica Catali" si Adi Balan. Potrivit acuzarii, acestia l-au amenintat pe unul dintre agenti. Mai mult, Bogateanu ar fi incercat sa-l loveasca pe unul dintre politisti cu o bita-n cap, insa omul legii a parat lovitura cu bratul. "Catali" si-a continuat actiunile agresive, lovind cu pumnul in geamul masinii de serviciu, care s-a facut tandari. Un agent a sarit atunci in ajutorul colegului, pulverizindu-le interlopilor un spray lacrimogen in ochi. Concomitent, un altul a scos pistolul si a tras 9 focuri in aer, ca sa-i imprastie pe atacatori. Desi in zona se aflau mai multe persoane, una singura a acceptat sa dea declaratii in legatura cu incidentul, ca martor sub acoperire. Bogateanu si Balan au declarat in mod constant ca "nu i-au insultat, nu i-au amenintat si nu i-au agresat fizic pe politisti". Cu toate acestea, ei au fost condamnati.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro