Aproximativ 4.600 de pensionari au depus cereri pentru ajutorul acordat sotului supravietuitor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aproximativ 4.600 de pensionari au depus cereri pentru ajutorul acordat sotului supravietuitor

Mii de pensionari s-au adresat Casei Judetene de Pensii (CJP) in acest an, pentru a solicita ajutorul financiar acordat sotului/sotiei supravietuitoare. Reprezentantii institutiei au inregistrat 4.623 de cereri pentru acordarea acestui drept. Pina-n prezent au fost emise 2.138 de decizii de acordare a acestei indemnizatii. La acestea se adauga 290 de decizii de respingere, deoarece actele depuse la dosar nu au indeplinit criteriile prevazute de legislatia in vigoare.
Incepind din acest an, cuantumul ajutorului lunar pentru sotul supravietuitor s-a majorat cu 25%. Acordarea acestui sprijin financiar a fost reglementata prin Legea nr. 578/2004, dar aceasta nu a avut finantare decit incepind cu acest an.
Indiferent de data emiterii deciziei de catre Casa Judeteana de Pensii, drepturile financiare cuvenite se acorda incepind cu luna urmatoare lunii in care a fost depusa cererea de acordare a ajutorului.

Acte necesare acordarii sprijinului financiar

Documentele necesare acordarii ajutorului financiar sint: copie dupa buletinul de identitate/carte de identitate, copie dupa certificatul de nastere, copie dupa certificatul de casatorie, copie dupa certificatul de deces al sotului, copie dupa decizie/talon de pensie/ dovada inregistrarii cererii de pensionare, copie dupa decizie/ talon de pensie/dovada inregistrarii cererii de pensionare a sotului decedat, declaratie pe propria raspundere referitoare la faptul ca solicitantul nu s-a recasatorit. Decizia de acordare a acestui ajutor trebuie emisa in 30 de zile de la depunerea documentelor. Sotul sau sotia supravietuitoare poate beneficia de acest sprijin financiar numai daca sotul sau sotia decedata a avut calitatea de pensionar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro