Armata face ultimele pregatiri pentru incadrarea militarilor voluntari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Armata face ultimele pregatiri pentru incadrarea militarilor voluntari

Profesionalizarea Armatei Romane este deja un proces aproape finalizat. Ministerul Apararii Nationale intentioneaza sa realizeze o baza de selectionare extinsa pentru corpul soldatilor si gradatilor voluntari, astfel incit sa fie ocupate circa 1.000 de posturi, pina la sfirsitul anului 2006, si circa 5.000, in anul 2007. Astfel, tinerii incorporati de MApN, la nivel national, in ultima serie, din octombrie a.c., vor putea fi angajati ca militari profesionisti, dupa 1 ianuarie 2007. "Profesionalizarea armatei presupune recrutarea si mentinerea in sistemul militar al unui corp valoros al gradatilor care sa suplineasca, prin calitate, reducerile de efective inerente procesului de transformare a armatei dintr-o organizatie bazata pe sistemul serviciului militar obligatoriu intr-una bazata pe voluntariat, in conditiile diversitatii ofertelor de pe piata muncii din Romania. Campania publicitara a Biroului de Informare Recrutare Braila se va desfasura in perioada septembrie-noiembrie 2006 si va fi centrata pe stimularea interesului publicului-tinta, in vederea alegerii unei cariere militare ca soldati si gradati voluntari. Ministerul Apararii Nationale intentioneaza sa incorporeze, in ultima serie, din octombrie a. c., aproximativ 500 de tineri, care doresc sa satisfaca stagiul militar si sa ramina in armata, din ianuarie 2007, ca soldati sau gradati voluntari, angajati pe baza de contract, in conditiile legii. Intrarea in vigoare, incepind cu 1 ianuarie 2007, a Legii nr. 395/2007, privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu si trecerea la serviciul militar pe baza de voluntariat reprezinta ultima etapa in procesul de profesionalizare a armatei", ne-a declarat colonelul Fanel Iancu, seful Biroului de Informare Recrutare Braila.

Avantajele prevazute de lege pentru viitorii militari voluntari

Dupa cum ne-a informat colonelul Iancu, la Senat se afla, in prezent, un proiect de lege initiat la inceputul acestui an, ce a fost adoptat deja de Camera Deputatilor. Legea respectiva va stabili regulile de baza privind selectionarea, drepturile si obligatiile, cariera, provenienta si trecerea in rezerva a soldatilor si gradatilor voluntari, urmind ca acte normative subsecvente sa stabileasca regimul juridic complet al acestei categorii de personal. Viitoarea lege prevede mai multe avantaje pentru voluntari. Acestia pot fi barbati sau femei, cu virste cuprinse intre 18 si 26 de ani. La angajare, se va semna un contract pe o perioada determinata, de pina la 4 ani, urmatoarele contracte putind avea durata de 2-3 ani fiecare, pina la limita de virsta in grad, prevazuta a fi pina la 40 de ani. In afara de solda lunara, soldatii si gradatii voluntari vor avea dreptul la echipament si hrana gratuite, precum si la asistenta medicala si medicamente gratuite, in conditiile legii. Ei vor putea beneficia de documente militare de transport, pentru efectuarea concediului de odihna sau pentru mutarea dintr-o garnizoana in alta, precum si de locuinta de interventie sau de compensatie lunara pentru chirie. Soldatii si gradatii voluntari vor putea urma studii in tara sau strainatate, asumindu-si obligatia de a lucra in armata, pentru perioade determinate, dupa absolvirea cursurilor respective. Vechimea in serviciu a militarilor voluntari se va lua in calcul la stabilirea pensiei si a altor drepturi de asigurari sociale. Aceasta categorie de militari va reprezenta principala sursa pentru formarea subofiterilor in conditiile in care, indiferent de gradul pe care il au, soldatii si gradatii voluntari vor putea fi selectionati, pina la implinirea virstei de 30 de ani, pentru a urma cursul de baza pentru formarea deprinderilor de comanda. Proiectul de lege prevede, de asemenea, posibilitatea ca militarii voluntari sa participe la misiuni internationale, in functie de nevoile Ministerului Apararii Nationale. Conditiile generale ce trebuie intrunite pentru a fi soldat si gradat voluntar vor fi reglementate prin ordin al ministrului, dupa adoptarea legii. Intre aceste conditii va fi si aceea ca tinerii sa fie absolventi ai invatamintului liceal, profesional sau superior, cel putin cu certificat de absolvire. In functie de arme sau specialitati militare, vor fi prevazute si cerinte specifice.
Aceasta lista cu avantaje, dar si cariera militara in sine, va atrage, cu siguranta, foarte multi tineri braileni. Deja, zeci de braileni s-au aratat interesati sa isi intocmeasca dosare de candidat, la Biroul de Informare Recrutare Braila. Citi dintre cei interesati vor prinde un loc in cadrul armatei se va sti, insa, abia in luna octombrie, dupa cum aproximeaza colonelul Iancu.
Mai multe informatii despre cariera de militar voluntar se pot obtine la sediul BIR, de pe Str. Imparatul Traian, nr. 8, la numerele de telefon 0239/623712, 0239/613884, int. 196, sau de pe pagina de internet a ministerului, la adresa www.mapn.ro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro