Arme neasigurate sau pastrate in alte locuri decit cele prevazute | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Arme neasigurate sau pastrate in alte locuri decit cele prevazute

Ziele trecute, in urma unei actiuni desfasurate de politistii braileni In zona comunelor Gropeni, Tichilesti, Tufesti si Stancuta, pe linia respectarii reglementarilor legale privind regimul armelor si munitiilor, au fost descoperite mai multe nereguli in ceea ce priveste pastrarea sau asigurarea acestora.
Astfel, lucratori din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substante Toxice au descoperit ca Dragomir B. (60 de ani), din comuna Stancuta, membru vinator, detinea o arma de vinatoare cu alice, neasigurata. Din acest motiv s-a dispus ridicarea armei, cu munitia aferenta si dreptul de a purta si folosi o arma, pe o perioada de 6 luni. De asemenea, proprietarului i s-a aplicat si o sanctiune contraventionala, In valoare de 2.000 RON. In aceeasi situatie a fost depistat si Alexandru L. (70 ani), din satul Cuza Voda, comuna Stancuta, impotriva caruia s-a dispus tot ridicarea armei, cu munitia aferenta, dreptul de a purta si folosi o arma, pe o perioada de 6 luni si i s-a aplicat o sanctiune contraventionala cu avertisment.
Alti doi braileni nu au pastrat armele si munitia aferenta la domiciliul mentionat In permisul de port-arma. Astfel, Stefan P. (60 ani) din Braila, domiciliat fara forme legale In comuna Stancuta, a fost sanctionat cu amenda contraventionala In valoare de 100 RON, la fel ca si Radu M. (26 ani), din comuna Stancuta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro