Asociaţia "GREEN" intră în lupta împotriva etnobotanicelor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Asociaţia "GREEN" intră în lupta împotriva etnobotanicelor

Asociaţia ecologistă "GREEN" sprijină lupta autorităţilor cu flagelul comerţului cu etnobotanice. Dan Păun, preşedintele "GREEN" şi al filialei judeţene a Partidului Ecologist Brăila, a trimis ieri un comunicat de presă pe adresa redacţiei "Obiectiv-Vocea Brăilei" prin care condamnă această formă de comerţ, etichetând-o drept o afacere a unor "traficanţi de droguri mascaţi sub aparenţa unor «afacerişti cinstiţi»". "Produs «etnobotanic» este o sintagmă lipsită de orice logică. Ar însemna un rezultat al studiului denumirilor populare ale plantelor. Pleonasmul rezultat din alăturarea cuvintelor «plantă» şi «etnobotanice» este evident, nu îl mai comentăm. După cum decurge treaba, probabil că, în viitorul apropiat, vom da şi legi speciale pentru protejarea «plantelor botanice» şi «animalelor zoologice». Observăm, aşadar, perversitatea iniţiatorilor afacerii, care, sub camuflajul unui titlu anodin, au reuşit să ascundă, de fapt, o categorie de produse din clasa drogurilor extrem de puternice, unele dintre ele provocând dependenţă chiar de la prima folosire", se arată în comunicatul Asociaţiei "GREEN".

Dan Păun susţine că dacă Poliţia Comunitară sau Jandarmeria "ar fi mai puţin preocupate să amendeze cetăţenii pentru chestiuni minore şi şi-ar concentra eforturile pe această chestiune, într-o săptămână sau două ar rezolva-o fără probleme". Păun consideră că această problemă ar putea fi soluţionată de o intervenţie radicală a spectrului politic. "Aşa cum comercianţii de alcool şi tutun plătesc o taxă «de viciu», la fel să fie instituită şi o taxă în cazul acestor comercianţi; taxă din care să se acopere cheltuielile făcute pentru acordarea asistenţei medicale acestor tineri inconştienţi", mai punctează preşedintele "GREEN". De asemenea, Dan Păun propune ca în faţa fiecărui magazin de etnobotanice să fie plantată o celulă formată din poliţişti, jandarmi şi voluntari, "care să legitimeze cumpărătorii de astfel de droguri (pentru că sunt DROGURI!), şi să le explice şi riscurile la care se expun". "Odată închise aceste magazine, argumentul scepticilor cum că drogurile se vor vinde pe internet şi la colţ de stradă, nu are valabilitate, întrucât cei care vând prin aceste metode pot fi foarte uşor prinşi, iar odată reţinuţi pentru activităţi comerciale ilicite, vor da în vileag toată reţeaua", se mai arată în comunicatul Asociaţiei "GREEN".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro