Atac mafiot cu impuscaturi, in Obor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Atac mafiot cu impuscaturi, in Obor

"Lupii" tineri ai lumii interlope continua sa-si arate coltii, incercind sa-i trimita la pensie pe "leii" batrini, sa-i sperie pe acestia, sa le zboare de sub nas afacerile si sa le ocupe teritoriile. In loc sa taie in carne vie in ambele tabere, Politia asista ca la spectacol, un "spectacol" care, insa, este sustinut cu sabii si pistoale, in plina strada, sub privirile impietrite ale brailenilor ce scot din buzunare bani grei pentru salariile oamenilor legii.
Potrivit unor surse care au preferat sa-si pastreze anonimatul, simbata noapte, in cartierul Obor a avut loc o ciocnire intre banda din zona si cea din Brailita. Se pare ca totul ar fi plecat de la o fapta recenta a gruparii din Obor, care l-a batut pe un membru al gastii din Brailita, iar apropiatii acestuia au vrut sa plateasca cu aceeasi moneda.
Cu o seara inainte de a fi atacati, adica vineri, interlopii din Obor s-au strins cu mic, cu mare, in parcul din apropierea fostului restaurant "Dinamo". Dupa ce si-au parcat limuzinele, cei aproape 40 de interlopi s-au strins, cuminti, in cerc, si au discutat aproape doua ore, luind fiecare cuvintul, ca la o adevarata sedinta de partid. In mod bizar, politistii care au patrulat in acea noapte prin Obor, "pentru prevenirea faptelor antisociale si destramarea grupurilor care nu isi justifica prezenta in zona" - dupa cum catalogheaza Politia astfel de actiuni - n-au depistat vreun suspect pe timpul misiunii si nici n-au avut gasti de destramat.
Simbata, aproape de miezul noptii, a avut loc o alta "sedinta": interlopii din Brailita s-au strins, in numar impresionant - martori oculari sustin ca erau aproape 100 de insi - in intersectia Caii Galati cu Str. Grivita. In timp ce acestia stateau la sfat linga masinile de lux, agentii de Politie care ar fi trebuit sa patruleze in sectorul respectiv se faceau ca ploua, invirtindu-se zeci de minute, in jurul unui chiosc cu program non-stop.
La scurt timp dupa ce baietii "buni" din Brailita au incheiat sedinta si au demarat in tromba, in Obor a izbucnit un adevarat razboi. Anuntati despre incaierarea dintre interlopi, politistii au descins la locul evenimentului cu mai multe autoturisme. Demn de precizat este faptul ca, potrivit unor martori, in timpul scandalului s-ar fi tras doua focuri de arma, insa acestia nu au putut preciza daca cei care au tras cu pistolul au fost interlopii sau politistii sositi in Obor, pentru a-i pune cu botul pe labe pe mafioti.
Contactata, ieri, de reporterii de la "Obiectiv", comanda Inspectoratului Judetean de Politie a declarat ca in Obor nu s-ar fi petrecut vreun eveniment major si ca nu s-au tras focuri de arma: "A fost un conflict spontan minor, intre citeva persoane, doua dintre acestea fiind sanctionate contraventional, pentru tulburarea linistii publice. Despre faptul ca s-ar fi tras cu pistolul, nu avem informatii".
Reamintim ca, in incercarea de a-si extinde zona de influenta, gruparea din Obor-Lacu Dulce l-a haituit si a incercat sa-l taie cu sabiile pe Sebastian Stoian, alias "Nelutu", in toamna lui 2004. De asemenea, i-a atacat, rind pe rind, pe Nicusor Adamita, Constandache si mai multi membri ai gruparii din Varsatura, in propriile lor case. Interlopii din Obor l-au fugarit cu masina pe "Fulgerica", i-au tamponat autoturismul si l-au impins intr-un stilp -
accident in urma caruia omul de incredere al lui "Nicu Taranu'" a murit. In ajunul Craciunului, anul trecut, aceiasi "baieti buni" i-au amenintat cu moartea si i-au alungat din Piata Concordia pe citiva negustori care vindeau brazi prea ieftin si "stricau" pretul.
Mai mult, unul dintre locotenentii liderului din Obor l-a spintecat pe un asistent medical, in plina strada, si a scapat de acuzatiile de omor calificat, dupa ce Parchetul a ajuns la concluzia ca fapta s-ar fi produs in legitima aparare. Recent, autorul asasinatului s-a intilnit intimplator, pe strada, cu reporterul de la "Obiectiv" care redactase mai multe articole despre faptele sale si l-a sfatuit pe jurnalist "sa-si vada de treaba" si sa nu mai scrie prin ziare despre el si "fratii" lui, fiindca "nu se stie ce se poate intimpla". Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro