• programul s-a desfășurat în perioada ianuarie - mai, atrăgând numeroși participanți, care au fost instruiți în domeniul digital de mai mulți specialiști
La Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila s-a desfășurat, în perioada ianuarie - mai 2025, Atelierul de Marketing Digital, în parteneriat cu See First Marketing, sub îndrumarea formatorului acreditat Teodora Adamache. Scopul principal al proiectului a fost acela de a introduce elevii de liceu din municipiul Brăila în universul marketingului digital, într-un format interactiv și aplicat, adaptat nivelului lor de cunoștințe. ”Teodora a coordonat cu succes activitățile atelierului, reușind să creeze o experiență de învățare profundă, care a îmbinat teoria cu practica, încurajând nu doar gândirea critică și creativitatea, ci și dezvoltarea personală – încredere, exprimare liberă, colaborare”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Biblioteca ”Panait Istrati”.
Programul a inclus exerciții de înțelegere a unei strategii de comunicare și o temă practică principală: crearea unei platforme online pentru promovarea orașului Brăila în rândul publicului internațional - Brăila Unveiled, fie că acesta locuiește în România sau în alte țări. Un element esențial al atelierului a fost deschiderea către dialog cu specialiști în marketing. Elevii au avut ocazia să interacționeze, în format fizic sau online, cu invitați care le-au împărtășit perspective diverse și valoroase din domeniu: Andrei Cismaru, Anamaria Hancu, Mirela Dogărescu, Ionuț Radu Munteanu și Toma Matei. Dialogul cu invitații speciali, aplicarea directă a cunoștințelor în proiecte reale și entuziasmul participanților confirmă nevoia unor astfel de inițiative educaționale în comunitatea locală.
”Dintre cele mai relevante lucruri câștigate menționate de participanți amintim: îmbunătățirea abilităților de comunicare publică, crearea de legături sociale și prietenii noi, descoperirea și exersarea unor skill-uri digitale precum: graphic design, creare de conținut, strategie de social media. Alte beneficii se referă la încrederea în sine și curajul de a-și exprima ideile, clarificarea conceptelor de marketing digital și diferențierea între marketing tradițional și digital, lucrul în echipă ca element-cheie pentru dezvoltare personală și succes profesional, precum și deschiderea către noi oportunități, inclusiv prin interacțiunea cu invitații speciali și introducerea în platforme precum LinkedIn. Proiectul are potențial de extindere în alte comunități și poate fi dezvoltat în ediții viitoare, cu un nivel mai avansat de teorie, proiecte creative și implicare civică, consolidând puntea dintre educație și realitatea profesională. Ca de fiecare dată, Biblioteca Panait Istrati este deschisă către inovație și educație, credem cu tărie în puterea parteneriatelor și ne dorim să oferim tinerilor oportunități reale de dezvoltare”, transmit cei care au pus în practică această activitate.