Mergi la conţinutul principal

Atenție! Deplasări de tehnică militară, după Exercițiul multinațional „Scorpion Legacy 2025”

* potrivit unor surse din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est, citate de Comandamentrul Flotilei Fluviale, până pe 26 mai inclusiv, militarii din România și din alte cinci țări aliate se vor întoarce în unități, după finalizarea exercițiului militar * deplasarea se va face pe cale feroviară și terestră, inclusiv prin județul Brăila, iar pentru a limita impactul asupra comunităților locale și traficului rutier, majoritatea deplasărilor se desfășoară pe timp de noapte

 

 

 

Deplasări de tehnică și personal militar care vor tranzita mai multe județe ale României, inclusiv județul Brăila.

Astfel, potrivit Comandamnetului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila, în perioada 23-26 mai 2025, după încheierea Exercițiului multinațional SCORPIONS LEGACY 2025, desfășurat sub egida DASP25, militarii Brigăzii Multinaționale Sud-Est, alături de militari din țări aliate precum Polonia, Portugalia, Italia, Bulgaria și Macedonia de Nord, vor pleca din poligoanele de instrucție Cincu, Smârdan, Capu Midia și se vor întoarce în unitățile de proveniență, împreună cu tehnica militară din dotare. Deplasarea trupelor se va realiza pe cale feroviară și rutieră, tranzitând teritoriul național. Pentru a limita impactul asupra comunităților locale și traficului rutier, majoritatea deplasărilor se desfășoară pe timp de noapte.

„Exercițiile multinaționale, precum SCORPIONS LEGACY 25, sunt defensive, transparente și se desfășoară cu respectarea deplină a angajamentelor internaționale asumate de România. Mulțumim cetățenilor pentru înțelegere și adresăm rugămintea participanților la trafic să respecte indicațiile reprezentanților autorităților competente pe durata deplasării tehnicii militare”, precizează sursa citată.

Reamintim că la Exercițiul multinaţional SCORPION LEGAGY 2025 au participat și capabilități și militari din cadrul Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”, al cărui comandament se află la Brăila. Militarii Regimentului 307 Infanterie Marină „Heracleea” și echipajele vedetelor blindate (canoniere fluviale) 176 „Rahova” și 179 „Posada”, din cadrul Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie „Comandor Virgil Alexandru Dragalina” au desfășurat exerciții de instruire în comun cu militarii Batalionului 22 Infanterie „Romanați”, subordonați Brigăzii Multinaționale Sud-Est, și cu aliații spanioli, portughezi, polonezi, în Poligonul temporar de la Frecăței.

Antrenamentele au inclus simularea luptelor în teren mlăștinos și în proximitatea cursului de apă, precum și exerciții de forțare a unui curs de apă prin diferite metode.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro